Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când aveam 17 ani intrasem într-o gaşcă de băieţi şi fete ceva mai mari decât mine, deja studenţi. Era vorba de un criteriu zonal, la mine pe stradă nefiind juni fix de vârsta mea. La vârsta aia deja munceam la un săptămânal, aşa că încercam să compensez diferenţa de ani dându-mă mare spărgând lovele aiurea şi făcându-le cinste celorlalţi. Mă dădeam la Irina, care era studentă la Medicină în anul III. Fata se cam juca, îmi lăsa senzaţia că mă place, aştepta să o scot la un gin tonic (pe atunci, în primii ani după căderea lui Ceauşescu, părea ceva foarte rafinat), dar când să finalizăm în mod glorios pretexta că nu poate veni la mine, fiindcă are de învăţat despre sistemul osos sau se trezeşte a doua zi foarte devreme, pentru nu ştiu ce seminar.
Era începutul lui iulie, sesiunile se terminaseră, când Petre, un amic politehnist, ne-a propus mai multora să mergem în gaşcă pentru câteva zile la mare, la Costineşti. Făcuse rost prin Liga Studenţilor de la ei de cazare aproape gratis la căsuţele de piatră şi cum unii dintre colegii lui nu voiau să meargă, putea să-şi ia prietenii din cartier pe locurile lor.
ÎNTUNERIC
M-am aruncat imediat în iniţiativa asta când am aflat că vine şi Irina. Am ajuns la Costineşti seara pe la şase, cu un tren care ne-a ţinut în câmp vreo două ore. Până am campat, am dat buletinele şi restul angaralelor, mai trecuse ceva timp. O primă măsură a fost să ne punem la o ţinută aproape lejeră şi să ieşim la plajă. Acolo existau doar rudimente de comerţ privat, nişte chioşcuri de tablă amplasate din loc în loc. Aşa că am luat multe beri la litru şi am început să balotăm în noi. Pe măsură ce goleam recipientele (sticle de "sticlă", nu se inventaseră PET-urile), Irina părea tot mai interesată de mine. Am început să ne ţinem de mână în faţa Hotelului Forum, iar când am ajuns în pelerinaj, cu sticle cu tot, în Golful Francezului, ne sărutam cu foc. Ceilalţi băieţi îmi făceau cu ochiul, complice. Alţi compatrioţi făcuseră un foc în jurul căruia cântau la chitară şi găştile au fuzionat parţial. Eu cu Irina am profitat de moment şi am şters-o discret către o zonă mai izolată de plajă, aflată undeva în drumul către Neptun. A urmat o zbenguială simpatică, simpatică, care s-a lăsat cu zgârieturi pe coate, genunchi şi spate de la scoicile ascunse de nisip. Irina, care până atunci părea destul de timidă, s-a dovedit un animăluţ. A luat iniţiativa, m-a răsturnat pe spate şi m-a felaţionat plină de energie. După asta s-a aşezat desupra mea şi a acţionat plină de patos, aşa că am ejaculat destul de rapid. După, ne-am întors la prietenii noştri, care nu păreau prea marcaţi de faptul că am lipsit. Behăiau cu toţi "Andrii Popa", mai puţin Dan, un amic student la Filozofie, care vomita ceva mai încolo de zona unde oamenii se manifestau artistic.
LA EPAVĂ
Când începea să se lumineze am pornit spre extrema cealaltă a localităţii, ajunsesem aproape de epavă. Acolo, în mod miraculos, au mai apărut nişte (mai precis trei) sticle de rom "corăbioară", cu etichetă atât de portocalie, că acum îmi aduce aminte de Emil Boc. Prietenul Petre le ţinuse în sacul pe care îl avea atârnat în spate, le păstra doar pentru el, dar fusese cuprins brusc de remuşcări şi se decisese să le împartă cu poporul. După ce s-au golit şi recipientele alea, nu ştiu cui i-a venit ideea creaţă să înotăm până la epavă. Aveam o singură problemă, habar nu aveam să înot. M-am dezbrăcat totuşi, ca să nu par laş faţă de Irina. Îmi făcusem un plan simplu, să simulez că înot cât timp am fund şi apoi, pretextând un cârcel, să revin la mal. Numai că făcusem o eroare de calcul. La Costineşti, lângă epavă, e un fel de groapă, fundul dispare brusc, fără salve de avertisment. În timp ce tovarăşii de petrecere navigau cu spor către fosta navă grecească Evanghelia, am simţit că mă duc la fund. A fost un episod absolut stupid, am raţionat într-o fracţiune de secundă ce am de făcut. Dacă aş fi apucat să zbier, m-aş fi făcut groaznic de râs. Dacă nu făceam nimic, m-aş fi înecat. Trebuia să improvizez ceva şi asta am făcut. Mi-am dat seama că mă pot ţine la suprafaţă, ba chiar să cârmesc la loc către mal. Până s-a întors restul lumii care ajunsese să se cocoaţe pe epavă, mie îmi trecuse beţia. Şi Irinei, care părea mai interesată de unul dintre ceilalţi băieţi, de Mihai, cu care vrăjise în timpul călătoriei nautice. A rămas cu el restul sejurului, dar mie mi-a făcut până la urmă un bine, m-a învăţat să-mi înving frica de apă. Anul următor am putut să navighez fără probleme până la epavă.
