x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ioan Paul al II-lea a refuzat tratamentul medical in ultimele zile ale vieţii

Ioan Paul al II-lea a refuzat tratamentul medical in ultimele zile ale vieţii

de Jurnalul National    |    04 Oct 2007   •   00:00
Ioan Paul al II-lea a refuzat tratamentul medical in ultimele zile ale vieţii
Sursa foto: lucian alecu/

Fostul papă Ioan Paul al II-lea a refuzat, in ultimele sale zile, tratamentul medical şi spitalizarea care ar fi putut să-i prelungească viaţa, a confirmat cardinalul Javier Lozano Barragan, "ministrul Sănătăţii" la Vatican.



Fostul papă Ioan Paul al II-lea a refuzat, in ultimele sale zile, tratamentul medical şi spitalizarea care ar fi putut să-i prelungească viaţa, a confirmat cardinalul Javier Lozano Barragan, "ministrul Sănătăţii" la Vatican, transmite AFP.

Intr-un interviu pentru Corriere della Sera, cardinalul a fost rugat să spună cine a luat decizia de a nu-l spitaliza pe papa Ioan Paul al II-lea, grav bolnav, pe 30 martie 2005 (fostul suveran pontif a decedat pe 2 aprilie). Barragan a declarat că insuşi papa a luat această hotărăre.

"(Papa n.r.) a intrebat: «Dacă mă duceţi la Gemelli (spitalul in care a fost ingrijit n.r.) veţi putea să mă vindecaţi?». Răspunsul a fost «Nu.». Atunci a replicat: «Rămăn aici, mă incredinţez Domnului»", a declarat cardinalul.

Interviul a fost publicat la puţin timp după ce doi medici italieni, care nu au făcut parte din echipa care l-a ingrijit pe fostul papă, au incercat să asocieze moartea lui Ioan Paul al II-lea cu ceea ce Biserica catolică numeşte "eutanasie pasivă", moartea unui pacient in urma absenţei unui tratament. Acuzaţiile medicilor sunt grave, pentru că Biserica catolică are păreri stricte in ceea ce priveşte etica medicală, fiind impotriva eutanasiei. Insuşi Ioan Paul al II-lea a declarat, in 1995, că viaţa trebuie prelungită prin orice mijloace.

Ioan Paul al II-lea a murit pe 2 aprilie 2005, la vărsta de 84 de ani, după o lungă agonie. Suferind de maladia Parkinson de mult timp, papa a fost internat de urgenţă in spital de două ori in acel an, in februarie şi martie, şi a fost supus unei traheotomii.

Dezbaterile asupra ultimelor zile ale lui Ioan Paul al II-lea au fost relansate in Italia de Partidul radical, care sprijină eutanasia, după publicarea, pe 14 septembrie, a unui document al Congregaţiei pentru doctrina credinţei (organism care ca scop promovarea doctrinei credinţei şi a bunelor moravuri in toată lumea catolică) in care se spune că "alimentarea pacienţilor aflaţi in stare vegetativă" este "obligatorie".

Acest lucru nu il priveşte pe Ioan Paul al II-lea, care era conştient in momentul in care a luat decizia de a refuza tratamentul.

Un sondaj realizat in 2006 indică faptul că italienii susţin eutanasia, chiar dacă Biserica o condamnă ferm.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin ioan paul ii-lea