x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Istoricii americani cred că administraţia George W. Bush va fi catalogată drept "incompetentă"

Istoricii americani cred că administraţia George W. Bush va fi catalogată drept "incompetentă"

07 Noi 2008   •   00:00

Istoricii americani cred că administraţia George W. Bush ar putea fi catalogată drept "incompetentă", pe fondul situaţiei din Irak şi a crizei umanitare provocate de Uraganul Katrina, informează CNN.



"În momentul de faţă istoricii nu prea par să aibă o atitudine favorabilă. Mulţi cred că administraţia Bush este o combinaţie de factori negativi", afirmă Julian Zelizer, profesor de Istorie la Universitatea Princeton.

"Bush este considerat incompetent din cauza abordării în politica internă şi externă. Mulţi cred că Bush îşi impune agenda cu tendinţe de dreapta ignorând voinţa electoratului", adaugă Zelizer.

Cu toate acestea, reputaţia lui Bush s-ar putea să se schimbe în timp.

Barbara Kellerman, profesor la Universitatea Harvard, crede că după ce Barack Obama va fi învestit preşedinte Bush ar putea fi văzut altfel.

"Cred că lumea s-ar putea să observe că unele măsuri ale administraţiei Bush au fost justificate", adaugă Kellerman.

"Bush a avut ghinion. S-au întâmplat unele evenimente în timpul mandatului său - 11 septembrie, Uraganul Katrina, criza financiară", încheie analistul.
Mediafax

×
Subiecte în articol: bush lumea