x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Iubirea n-are miros

Iubirea n-are miros

15 Oct 2010   •   00:00
Iubirea n-are miros
Dragos­tea şi manifestările ei în veceul auto­matizat
Parisul seamănă cu Bucu­reştiul, atât că nu răsare. De exemplu, dacă la Bucureşti îţi vine pipi pe bulivard ai foarte puţine opţiuni. În general, op­ţiu­nile pe care le ai nu au în gra­fic uşu­ra­rea. Asta dacă nu cumva ai la tine vreo pungă care nu-ţi mai trebuie, însă nu dă bine. Ar mai fi varianta în care intri pe la vreun resta­urant sau cafenea, dar dacă nu comanzi şi vrei doar să urinezi în grădina lor te-alegi cu nişte mutre de mai bine faci în pantaloni. Plus că unii pur şi simplu îţi interzic accesul la budă dacă nu consumi la ei. Adică în vasul lor de toaletă se pot goli doar vezicile pe care le-ai umplut tot la ei. În paran­te­ză fie spus, cam ca la benzi­nării. Nu ştiu voi, dar eu dacă nu alimentez şi totodată ţin musai să mă descarc în benzinărie cumpăr neapărat un pachet de biscuiţi, în contrapartidă la pipi.

TREBURI. Însă în capitala parizia­nă treburile stau altfel. Atât trebu­ri­le în general, cât şi treburile mari şi mici, în particular. Adică pe-astea ai unde să le faci dacă te taie berea pe şosea. Pentru că dânşii au gândit nişte veceuri deştepte, cu butoane verzi şi roşii care-ţi semnalizează dacă trebuie să aştepţi să iasă cineva sau dacă buda e liberă. De asemenea, veceul are uşă care se închide automat în urma ta şi, după ce ieşi, tot automat se-nchide la loc lăsând loc duşului - tot au­to­mat - să se desfăşoare şi să cu­reţe - cum altfel, decât auto­mat? - mizeria pe care posibil s-o fi lăsat în urmă-ţi.

SACRIFICII. În fine, cunosc o pere­che de sexagenari care s-au gândit c-ar fi bonbon să se aniverseze la Paris. Domnul, mai umblat şi mai descurcă­reţ. Doamna, ceva mai mototoală. Dom­nul dotat cu putere de abstinenţă. Doamna, ceva mai căcăcioasă. În general, norocul îi surâde doamnei şi mul­te bodegi îi ies în cale pentru descăr­ca­re. Până când norocul intră-n pauza de masă. Spre deosebire de intestinele doamnei care taman atunci munceau sârguincios. Doamna, pe lângă cram­pe, manifesta şi o tulbură­toa­re teamă de veceul automat care, nu-i aşa, dacă i se defec­tează un circu­it, ar putea-o reţine înăuntru fără voia ei. Domnul explică meticulos că veceul este unul deştept şi chiar dacă dânsa nu mai dibuie bu­to­nul de deschidere a uşii, dânsul (ve­ceul) se va deschide automat după două­zeci de minute. Doam­na nu şi nu, trebuie găsi­tă o soluţie. Domnul, ga­lant, intuieşte sugestia doamnei şi, pentru că dânsa era subiectul plim­bării la Paris, decide re­sem­nat să intre alături de soţie în veceul deştept pentru a-i oferi acesteia pace. Sublim! Fireşte, cei care aşteptau la rând, nişte tineri în speţă, s-au sim­ţit de-a dreptul derutaţi şi mai cu sea­măn indispuşi la gândul zburdălnici­i­lor pe care şi le-au imaginat a se fi petrecut între cei doi soţi cu păr cenuşiu.

RESEMNĂRI. Tinerii ar fi fost poa­te înclinaţi să-şi mor­mărie în barbă că aşa e când iubeşti. Însă nenele elegant, deh, a zis că, dimpotrivă, aşa e abia după ce-ai iubit şi uite, na, unde ajungi. Într-un fel, tot prin preajmă, da' numai că scopu' diferă grav!


stuff by ANUŞKA
Fustiţa roz, rampă de lansare

După ce a exmatriculat o studentă pe motiv că a venit la cursuri cu o fustiţă mini de culoare roz, Universitatea Ban­deirante din Sao Bernardo do Cam­po din Brazilia a fost obligată în instanţă să-i plătească studentei des­păgubiri de peste 20.000 de dolari. Vestea exmatriculării a stârnit anul trecut un val imens de critici aspre. Iar "valul" a luat-o pe sus pe Geisy Arruda, acum de 21 de ani, şi a "aruncat-o" drept în lumea show-
biz-ului. În urma acestui scandal, tânăra a devenit o celebritate, dansând la carnavaluri, apărând în interviuri de televiziune şi lansând o linie vestimentară proprie.

Calendar erotic pentru Putin
Purtând doar articole de lenjerie inti­mă, 12 studente de la o universitate moscovită au pozat pentru un calendar erotic, lansat, recent, pentru a ce­lebra a 58-a aniversare a premierului rus Vladimir Putin. "Cadoul" a fost deja pus în vânzare în zeci de mii de exemplare în Rusia, informează AFP. Având imprimat pe prima pagină textul "Vladimir Vladimirovici, vă iubim. La mulţi ani, domnule Putin!", calendarul este compus din 12 fotografii provocatoare în care apar studente ale Fa­cultăţii de jurnalism de la Universitatea din Moscova, însoţite de sloganuri "fierbinţi", cum ar fi "Aţi reu­şit să stăpâniţi incendiile de pădu­re, dar eu încă ard şi acum!". Evident, au apărut şi criticile, reprezentanţii facultăţii de jurnalism dezicându-se de la această iniţiativă. "Este o operă erotică de prost gust. Nu suntem deloc încântaţi de faptul că ele s-au folosit de numele facultăţii de jurna­lism. E o lipsă de de­licateţe", a spus Larissa Bakoulina, purtătoarea de cuvânt a instituţiei.

×
Subiecte în articol: punctul pe g