Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe la sfârşitul anilor '90 ai secolului trecut mă tocmiseră nişte domni turci să le scot o revistă culturală bilingvă. Bănuiam că era vorba despre o spălătură de bani, ceva, dar nu mă interesa prea tare. Eu îmi făceam treaba şi umflam nişte lovele bune pentru perioada aia. Patronii mei erau nişte inşi relativ dubioşi, aflasem "pe surse" că în aria lor de preocupări intră contrabanda sau umflarea unor taxe de protecţie, dar în relaţia cu mine fuseseră corecţi.
La Bosfor
Unul dintre partenerii de afaceri ai "başkanului" (n.r. - s-ar traduce prin preşedinte sau patron) firmei care îmi edita revista o belise. Fusese expluzat din România în urma unor şemcherii. Fikret, aşa îl chema pe om, se obişnuise în România. Avea la Bucureşti diverse amante, îi plăcea să facă pileli şi să spargă bani la cazinourile apărute în număr mare la noi. îl ardea buza să se întoarcă. Fiindcă ştiam tot felul de avocaţi şi poliţişti, Ahmed, omul care băga banii, m-a rugat să merg la Istanbul şi să discut cu Fikret, să iau contestaţia pe care voia să o facă împotriva deciziei de expulzare. Am plecat spre fosta capitală a Imperiului Otoman într-un autobuz, în care puţea a usturoi şi transpiraţie, plin de români care mergeau la muncă, atunci nefiind încă la modă căpşunăritul în Spania. Am ajuns frânt de oboseală şi Fikret, care domicilia de fapt în oraşul Trabzon, m-a dus la un hotel de o stea găurită, unde luase o cameră cu două paturi. încercase să fie ospitalier, aşa că făcuse rost de două sticle de Yeni Raki, o băutură tradiţională. Am petrecut seara bând şi ascultând muzică pe MTV. Bun islamic, Fikret oprea muzica de fiecare dată când muezinul sau muiezinul (nu am ştiut niciodată cum se zice) de la moscheea de vizavi se apuca să zbiere. Din respect pentru Allah, beam pe muteşte.
Prin gang
A doua zi, după ce mi-a dat actele pe care trebuia să le duc în ţară şi mi-a explicat într-o română pocită ce ar trebui să fac cu ele, amicul meu mi-a spus că mi-a pregătit o surpriză. Ca să mă mişc mai cu talent în ţară şi să-i rezolv problema, s-a oferit să mă ducă la un bordel "tradiţional", unde merg numai turci. Am ajuns în partea asiatică a oraşului, unde Fikret m-a dus întâi într-o coşmelie care la prima vedere era un magazin de blănuri. Mi-a explicat că trebuie să mă dezbrac până la chiloţi şi tricou şi că pot să-mi iau doar ţigările, bricheta şi portofelul. Vânzătorul de blănuri, contra două mărci, mi-a pus ţoalele şi traista într-un fel de dulap, după ce a pus un bilet cu numele meu deasupra. Cu turcul echipat la fel de sumar, am intrat într-un soi de gang, unde, spre surpriza mea, am dat peste un poliţist cu un detector de metale. Mi s-a explicat ce e cu ăla: "Aici numai fete turc! Familie dezonorat că curve şi vrut tăiat la ele".
După ce am trecut de filtru, am nimerit într-un spaţiu asemănător cu Pasajul Victoriei din Bucureşti. Erau o mulţime de domni de toate vârstele, majoritatea în izmene şi maiou, care aveau aerul că vizitează un târg de vite. La primul nivel al clădirilor erau expuse într-o vitrină femei negricioase, îmbrăcate sumar şi cu un tonaj relativ rezonabil. La etajele superioare, în balcoane, erau nişte dihănii de peste o sută de kile fiecare. Prietenul Fikret a spus: "Asta gras guzel, frumos, scump, 50 mărci ora. Eu dus la tine Sevghin, cel mai Guzel!".
Am urcat la etajul trei al unui blocuşor, Fikret a deschis o uşă şi am dat peste domnişoara Sevghin, o balenă cu ţâţe imense. Până să mă dezmeticesc şi să încerc să mă aclimatizez la gusturile orientale, eram trântit într-un pat tare, fără chiloţi şi cu un prezervativ ataşat pe tovarăşul organ. Animalul era cocoţat pe mine şi gemea ceva pe limba ei. Am încercat să o întorc şi să mă sui deasupra ei, dar era imposibil. Simţeam că mi se fac praf oasele. Am rezistat cu stoicism, ba chiar mi-am dat, cred de frică, drumul. Restul timpului plătit l-am petrecut zăcând şi trăgând din rachiul de protocol care stătea pe noptieră. Fikret, care aşteptase afară, avea un aer foarte satisfăcut, aşa că i-am spus că m-am simţit minunat. În aceeaşi seară am plecat spre România. Statul pe scaun în autocar, combinat cu hurducăturile din ajun m-au făcut să ajung la Bucureşti mai înţepenit decât un moş bolnav de lumbago. În ciuda eforturilor mele, turcul nu a putut să se întoarcă în România şi exilat a rămas. Am auzit, de la un conaţional de-al lui, după vreun an, că se reprofilase pe industria erotică şi că deschisese la Trabzon un bordel cu moldovence şi ucrainene, fiindcă nu avea bani, probabil, să amploaieze turcoaice grase.
