Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am pus punct unei importante cariere de paznic la liceu. Adevărul adevărat este că mă oboseau tineigiării ăia zgomotoşi, cărora dacă le spui să meargă pe vârfuri, tropăie ostentativ! Sunt prea obosit pentru aşa ceva. Ce să mai vorbim, cum se zice în filmele americane, “sunt prea bătrân pentru asta”! Cum nevastă-mea, în sfârşit, a născut, cum m-am trezit tată aşa, practic, peste noapte, nu mi-a mai ars de altceva decât să ronţăi soluţii de făcut bani şi-ncă foarte repede! Consumă ăştia micii ceva de speriat! Noroc că, în urma unui război psihologic dus cu autorităţile statului, în urma căruia am învins, suntem fericiţii posesori ai unei indemnizaţii de creştere a copilului, plus a încă unui ajutor social, care se numeşte alocaţie. Repetaţi după mine: a-lo-ca-ţi-e! Vedeţi că nu e greu?Am ajuns ca ţiganii: să trăim din alocaţia copilului!
În plus, ca nişte animale, am recurs la o strategie care, desigur, nu ne face cinste, dar provoacă greaţă: am vândut copilul, cu banii înainte, fără să-l livrăm, familiei de homosexuali britanici, căreia-l promisesem. Acuma, ce se-ntâmplă, familia a făcut scandal şi, aşa, le-am trimis un bebe de jucărie, în virtutea faptului că apelativul pentru produsul ce urma a fi livrat era “bebe”. Nu scria nicăieri că era un “bebe” de jucărie sau un “bebe” adevărat. Ne-au trimis un meil: “Glumiţi! Ştiţi cine suntem noi?”. Noi le-am răspuns pe meil: “Nu. Cine?” Ei ne-au răspuns: “Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi”! Noi le-am răspuns: “Aveţi dreptul să returnaţi produsul în termen de zece zile de la achiziţionarea lui”.
Da. Şi noi aveam dreptul să le returnăm banii, trei mii de euro (cu atâta l-am dat, ca proştii!), în termen de treizeci de zile de la primirea coletului. O încurcătură fantastică! Păi noi deja am cheltuit din bani, de unde cred ăia c-o să-i dăm înapoi? Ce? Ei n-au auzit că nu trebuie să facă afaceri cu români? N-am ce să le fac. O să ne judecăm până la moarte. O să facem recurs la recurs, la recurs la recurs. O să facem recurs la moarte! Recurs până la moarte. Sau până se face ăsta mic mare şi, avocat fiind, ne scoate pe amândoi din pârnaie pe cauţiune! Sau nu neapărat avocat! Ceva, acolo, să salveze onoarea familiei! Milostenie filială.
Până una-alta, cum cei trei mii de euro ne curg printre degete ca nu-ştiu-ce, m-am apucat să-mi fac biznisul meu personal: vând electrocasnice din uşă. Primul potenţial client nu s-a arătat interesat de ofertă. Nici al doilea. Nici al treilea. Nici al patrulea. De la al cincilea-ncolo, am schimbat strategia de abordare. Când îmi deschidea uşa, ziceam: “Bună ziua! Nu-i aşa că nu vă interesează oferta noastră de electrocasnice?”. “Aşa e!”. Îmi răspundeau ei amabil. Drăguţi oameni!
