JURNALUL UNUI ROMÂN SĂRAC. Pentru două eugenii şi-un borcan de zacuscă

Am făcut o faptă reprobabilă. Simt nevoia să mă spovedesc. Mâine cred că mă duc să-mi mărturisesc păcatele. Pentru că am abuzat ca un nasol de băbuţa cu câinele care stă în faţă la Mega, în fiecare seară de la şase la opt, aşteptând bani sau produse de la cine vrea să-i dea. Când am văzut că are sacoşa plină şi că-i mai ieşea şi o baghetă din ea, mi-am zis ca un ticălos: “a mea eşti, pungă!”. Am agăţat-o duios, cu un “sărut mâna, stimată doamnă”. Ea s-a fâstâcit. Cred că neam de neamul ei nu mai fusese salutat aşa. Şi-a aranjat baticul ca să fie mai frumoasă. În gândul meu i-am zis că nu vreau s-o. Aşa că de ce-şi aranjează baticul? Pe urmă am început să-i spun despre faptul că e aşteptată o eclipsă solară şi o alta de Marte. “Cum? Există eclipsă de Marte? Există aşa ceva?” “Cum? N-aţi auzit de eclipsa de Marte de anul ăsta?” “Nu!”. “Ei, nu sunteţi informată”. I-am arătat cu degetul sus pe cer punctul ăla luminos de lângă Lună. Ea a căscat ochii şi şi-a pus ochelarii ca să vadă mai bine. “Sunt de departe?” “Nu, sunt de aproape”. “Păi şi atunci de ce vă puneţi ochelarii de aproape?” “Nu ştiu.” “Aha. Deci vedeţi punctul ăla luminos care pălpâie aşa?” “Da. Păi ăla nu-i Luceafărul?” “Ei e Luceafărul! Ăla e chiar Marte”. “E, cum să fie Marte? Orice elev de clasa a cincea ştie că ăla e Luceafăru', care pălpâie aşa”. “Ei, e Luceafăru'!””Da, doamnă, e Luceafăru'!” “Păi nu e Marte? N-aţi spus mai devreme că e Marte?” “Eeeeeeeu?????” “Dom'ne, adineauri ai zis!” “Eeeeeeu?” Şi arăt aşa, înspre mine. “Da. Adineauri”. “Eu n-am zis aşa ceva”.

Băbuţa perplexă se uită la mine ca la un marţian, da' n-are decât, pentru că, între timp, eu am transferat majoritatea produselor din punga ei în punga mea. Îi mai las ceva, ca să nu fiu nasol de tot.

“Doamnă, deci în primul rând. Eu nu am zis niciodată nimic de Luceafăr şi nici de Marte. Nici de eclipsa solară de anul ăsta, care, oricum, n-o să fie vizibilă din România şi, în primul rând, cine sunteţi dumneavoastră? Mă cunoaşteţi de undeva?” Stau orgolios în faţa ei, cu punga plină. “Păi nu m-aţi abordat dumneavoastră?” “Eeeeeeu? Du-te, cucoană şi te caută la cap!”. “Eu să mă caut? Dumneata să te cauţi!” “Ba dumneata.” “Ba dumneata.” “Cine? Eu?” “Nu, eu.” “Domnule, dumneata nu eşti normal. Eu sunt întreagă la cap. Şi, în fond, ce stau să vorbesc cu dumneata?” “Mai bine decât să vorbeşti cu dumneata, vorbeşti cu dumneamea”. “Du-te, dom'le, şi plimbă ursu.” “Păi aş plimba câinele, da' văd că alţii plimbă câini, aşa că eu mă plimb pe mine.” “Când ai fost la control ultima oară?” “Ieri, na!” “...” “Da, şi mi-a zis să mai vin mâine.” “Păi du-te, că eşti cu capu'” “Sărut mâna, stimată doamnă.” “La revedere şi gudbai!” “Gudbai sunteţi dumneavoastră!” “Haide, domnule, lasă-mă-n pacea mea. Du-te cu Dumnezeu!”
Şi d-aia zic. Eu mă duc să mă spovedesc. Am ajuns să abuzez psihic de băbuţe, pentru două eugenii şi-un borcan de zacuscă.