x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Kosik, elefantul vorbitor din Coreea de Sud, uimeşte cercetătorii (Video)

Kosik, elefantul vorbitor din Coreea de Sud, uimeşte cercetătorii (Video)

12 Oct 2010   •   00:00
Kosik, elefantul vorbitor din Coreea de Sud, uimeşte cercetătorii (Video)

Într-o grădină zoologică din Coreea de Sud, un elefant botezat Kosik a atras atenţia cercetătorilor după ce a învăţat să pronunţe câteva cuvinte în limba coreeană. Kim-Jong Kap, instructorul lui Kosik, a observat încă din 2006 abilitatea neobişnuită a animalului şi declară că, de atunci, Kosik a început să pronunţe cuvintele tot mai clar.



Astăzi, elefantul poate pronunţa şapte cuvinte, printre care "salut" sau "bun", scrie Huffington Post. Asemenea mai multor cercetători, dr. Daniel Mietchen, un biolog de la Universitatea Jena, din Germania, a venit în Coreea de Sud pentru a-l studia pe Kosik. El crede că, este posibil, să se demonstreze că elefanţii pot fi capabili să înveţe diferite limbi, însă nu este convins că surprinzătorul elefant ştie care este înţelesul cuvintelor pe care le pronunţă. 

Deocamdată, potrivit lui Mietchen, Kosik este singurul elefant de pe planetă cu această abilitate.

 

×
Subiecte în articol: magazin