x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun La ce visează piticul lumii

La ce visează piticul lumii

de Sînziana Stancu    |    06 Sep 2010   •   00:00
La ce visează piticul lumii
Sursa foto: /AP

Îl cheamă Edward Nino Hernandez, are 24 de ani, o înălţime de 68,5 centimetri şi cântăreşte 10 kilograme.

Piticul columbian, mare dansator de reggaeton, care a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai mic om din lume, are însă aspiraţii înalte. În primul rând, îşi doreşte o maşină puternică şi rapidă şi să vadă lumea.

Primii pe lista sa cu personalităţi cu care i-ar plăcea să se întâlnească sunt Jackie Chan, Sylvester Stallone şi fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe.
Locuieşte în Bogota şi dă adesea spectacole de dans pe stradă sau în magazine, în faţa unui public numeros. Lucrează oficial şi ca dansator, cu jumătate de normă.

"Sunt fericit pentru că sunt unic", le-a spus el tuturor curioşilor, inclusiv ziariştilor, după cum dezvăluie Daily Mail. Hernandez le-a mai dezvăluit că are şi o prietenă în vârstă de 18 ani, înaltă de 1,52 m şi doi căţei chihuahua.
Dar necazul lui cel mai mare este că are cataractă la ambii ochi, care trebuie cât mai repede operată, însă familia sa nu a avut bani pentru intervenţia chirurgicală. Vederea în ceaţă nu l-a împiedicat să primească însă rolul unui hoţ de droguri, într-un nou film columbian.

Cu toate că îşi acceptă fericit statutul de pitic al lumii, cel mai mare inconvenient este că lumea obişnuieşte să-l atingă şi chiar să îl ridice în braţe. Asta îl deranjează cel mai mult pe Hernandez, chiar dacă oamenii au cele mai bune intenţii şi manifestă cea mai mare simpatie faţă de el.


×
Subiecte în articol: magazin