x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Laboratoarele Zapp, in lupta cu ridurile

Laboratoarele Zapp, in lupta cu ridurile

10 Mai 2005   •   00:00

Zapp merge in continuare cu shop-ul de creatie Gavrila & Asociatii. Si nu face deloc rau, marturie sta ultima campanie pentru abonamentul Zapp 14All. Spotul are rolul de a lansa noul abonament, fiind diferit ca mod de abordare si concept creativ de abonamentul Zapp Share Free.



  • de ALEX ANGHEL, CRISTIAN PASARICA

  • ANTIRID. Printul de la Zapp nu da dureri de cap
    A aparut primul abonament antirid. Daca pana acum, apelurile in alte retele iti provocau riduri, acum poti suna linistit cu numai 14 centi pe minut in orice retea nationala fixa sau mobila, indiferent de ora sau zi. Acesta este noul mesaj pe care Zapp l-a pregatit publicului. Daca Zapp Share Free a avut continuitate si consecventa in comunicare, abonamentul 14All vine sa schimbe un pic stilul de abordare prin renuntarea la ideea de grup in favoarea unui scenariu rupt din saloanele de infrumusetare. Spotul prezinta intr-o maniera umoristica testarea noului abonament pe doi subiecti: unul este reprezentat de o tanara domnisoara a carei fata incepe sa se lumineze o data ce foloseste abonamentul 14All, iar cel de-al doilea este un caine Shar Pei "mototolit" care se transforma intr-un pui de Labrador. Pe langa stres, disconfort si grija zilei de maine, vorbitul in alte retele devine unul dintre principalii factori ai aparitiei ridurilor, adica primele semnale ale batranetii. Acum poti sa imbatranesti vorbind cu noul abonament 14All. Si modul in care a fost numit acest abonament este unul foarte interesant. "One for all", unu pentru toti, dar scris in cifre si litere, astfel incat sa ne indice si costul de 14 centi pe minut in orice retea, este iarasi o modalitate inedita de comunicare.

    Locul unde se petrece actiunea e laboratorul Zapp, loc ce imprumuta din atmosfera laboratoarelor Garnier, unde regasim acelasi personaj canin si acelasi stil de lucru bine facut, stiintific, al carui punct esential, cel care-i confera legitimitate in cele din urma, este testarea.

    AMPRENTA. E foarte usor de recunoscut stilul shop-ului de creatie Gavrila & Asociatii, care reuseste sa surprinda de fiecare data prin utilizarea unor medii si intamplari care ies din previzibil. Printul foloseste cu succes tehnica "Inainte si dupa", des intalnita in reclamele pentru produsele cosmetice. Vizualul reda intr-un mod simplu si eficient beneficiile produsului si in special "efectele pe care acesta le are asupra tenului". Desi aceasta campanie face o nota discordanta cu Zapp Share Free in ce priveste conceptul creativ, nu difera foarte mult ca stil, imagine si abordare umoristica de ceea ce Zapp ne-a aratat pana acum. Aceasta campanie vine ca un raspuns la adresa concurentei care a comunicat agresiv pe acest segment de piata. Exemplele cele mai recente sunt Orange cu campania Orange Student sau oferta fara grad de comparatie facuta de Connex pana la 31 mai si introducerea tehnologiei 3G. "Date fiind efectele antirid, am fost nevoiti sa imprumutam maniera de realizare a spoturilor tv, folosita in industria cosmetica. Spotul a fost construit pe insightul ca «apelurile in alte retele iti provoaca riduri». Asocierea cu un efect, de regula, rezultat in urma utilizarii cosmeticelor e proaspata si diferita fata de celelalte executii pe acceasi tema (disparitia sau prevenirea ridurilor), si asta face ca mesajul comercial sa fie mult mai usor de digerat.

    Zapp este un brand surprinzator, diferit, usor ireverent, smart si cu un simt al umorului foarte fin", declara Robert Redeleanu, head of Marketing Communications, Zapp.

    INSIGHT

    "Date fiind efectele antirid, am fost nevoiti sa imprumutam maniera de realizare a spoturilor TV folosita in industria cosmetica. Spotul a fost construit pe insightul ca «apelurile in alte retele iti provoaca riduri»"

    SIMPLU

    "Asocierea cu un efect, de regula, rezultat in urma utilizarii cosmeticelor e proaspata si diferita fata de celelalte executii pe aceeasi tema, si asta face ca mesajul comercial sa fie mult mai usor de digerat" - Robert Redeleanu head of Marketing Communications, Zapp

    UNUL PENTRU TOTI SI TOTI PENTRU UNUL
    Zapp 14All (One For All) se adreseaza in special clientilor cu personalitate, facand trecerea de la general la individual, tintind interesele fiecaruia in parte. De fapt, cei care se vor abona la acest pachet vor avea parte de beneficiile filozofiei pe care Zapp o pune in practica de ceva vreme, si anume aceea de a-i oferi clientului posibilitatea de a comunica intr-un mod cat mai bun si mai eficient.

    Daca la Zapp Share Free faci parte dintr-un anumit grup, la Zapp 14All vorbesti cu toata lumea fara retineri, fara sa incretesti fruntea sau sa stai incruntat. Aici, toti fac parte din grupul tau: partenerii de afaceri, familia sau prietenii. Prin urmare, putem spune ca de fapt grupul din care faci parte (al politicienilor, hairstilistilor sau fotomodelelor) se extinde si inglobeaza noi categorii. Chiar daca spotul tv si printul poarta un mesaj diferit de cel cu care ne-au obisnuit cei de la Zapp, in esenta acestea pastreaza valorile companiei si serviciilor pe care aceasta le ofera.
    ×
    Subiecte în articol: sufletul comertului zapp