x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Lady Bird a zburat către stele

Lady Bird a zburat către stele

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    13 Iul 2007   •   00:00
Lady Bird a zburat către stele

Fosta Primă Doamnă, văduva preşedintelui american Lyndon Baines Johson, a murit in cursul zilei de ieri la vărsta de 94 de ani.

SIDE BY SIDE. Se spune că in spatele oricărui bărbat puternic, stă o femeie. Una dintre cele mai discrete Prime Domane ale Statelor Unite, Lady Bird i-a stat alături soţului său intr-una dintre cele mai dificile perioade ale istoriei Americii. Vicepreşedinte in timpul mandatului Kennedy, Lyndon B. Johnson a devenit al 36-lea preşedinte al SUA, depunăndu-şi jurămăntul, la doar două ore de la asasinarea la Dallas a lui JFK, in faţa judecătorului federal Sarah T. Hughes chiar la bordul Air Force One, in zbor spre Washington, devenind astfel şi primul preşedinte care işi depune jurămăntul in faţa unei femei. Alături i-au stat Lady Bird, dar şi indoliata Jacqueline.

La mai puţin de un an, in 1964, va căştiga detaşat cursa prezidenţială, evocănd memoria lui Kennedy şi va continua politica, externă şi internă, pe care predecesorul său o promovase. Dar revoltele populaţiei de culoare din Harlem şi pănă in Los Angeles, Newark şi Detroit, asasinarea reverendului Martin Luther King, escaladarea războiului din Vietnam şi acţiunile Mişcării pentru Dreturi Civile, i-au erodat rapid popularitatea. Insă odată cu forţarea adoptării unor acte normative de relaxare fiscală şi de asistenţă medicală accesibilă păturilor defavorizate, măsuri extrem de nepopulare in răndul clasei politice americane, schisma creată in răndurile partidului democrat l-a determinat ca, după şase ani furtunoşi in fotoliul de la Casa Albă, să se retragă din cursa prezidenţială pentru un al doilea mandat. Nu inainte, totuşi, de a ordona incetarea focului in Vietnam şi de a incepe negocierile ce in final au dus la retragerea tuturor trupelor americane de pe scena unui război deja pierdut.

O VIAŢĂ IN SLUJBA FRUMOSULUI.. Născută Claudia Alta Taylor, incă din copilărie işi va căştiga porecla de Lady Bird, personajul unei foarte populare poveşti pentru copii. Absolventă de jurnalism şi istoria artelor, a fost unul dintre cei mai importanţi sfătuitori ai preşedintelui Johnson, dar şi şef in campania pentru străngerea de fonduri in prima sa cursă prezidenţială din 1964.

Retrasă in 1973, după dispariţia soţului său, in oraşul texan Austin, va părăsi scena politică, dar nu şi pe cea publică pe care o va pune in slujba oamenilor. Astfel, in onoarea bogatei sale activităţi in domeniul protecţiei mediului, Universitatea din Texas a infiinţat The Lady Bird Johnson Wildflower Center, marcănd aniversarea de 85 de ani a fostei Prime Doamne.

Alături de Bess Truman, dispărută pe 18 octombire 1982 la 97 de ani, Lady Bird este a doua fostă Primă Doamnă care a depăşit virsta de 90 de ani. O slujbă privată va fi ţinută măine dimineaţă la The Lady Bird Johnson Wildflower Center din Austin, Texas, urmănd ca sămbătă, trupul neinsufleţit să fie depus la LBJ Library and Museum. Funeraliile vor avea loc duminică, in cimitirul familiei din Stonewall.

×
Subiecte în articol: magazin lady bird lady bird