x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Leonardo DiCaprio se transformă în criminal în serie

Leonardo DiCaprio se transformă în criminal în serie

02 Noi 2010   •   00:00
Leonardo DiCaprio se transformă în criminal în serie

Leonardo DiCaprio va intra în rolul unuia dintre cei mai prolifici ucigaşi în serie din istoria oraşului Chicago şi a Americii, echivalentul lui Hannibal Lecter în secolul al XIX-lea.

DiCaprio, împreună cu Jennifer Halloran de la compania de producţie Appian Way şi partenerii săi Micheal Shamberg şi Stacey Sher, de la Double Features, încearcă acum să intre în posesia drepturilor de ecranizare a volumui "The Devil in the White City", publicat în 2003 de scriitorul Erik Larson, scrie deadline.com.

Actorul din "Inception" va da viaţă, pe marile ecrane de această dată, Doctorului H.H. Holmes, criminalul în serie care se spune că ar fi omorât între 27 şi 200 de persoane în anul 1893, când Chicago găzduia expoziţia internaţională "World's Fair". Holmes a fost cel care a construit Hotelul World's Fair, un loc În care şi-au găsit sfârşitul mai ales femeile tinere singure care cădeau pradă farmecului său. Clădirea a rămas cunoscută drept "Castelul crimelor", un loc bântuit dotat cu cameră de gazare, crematoriu şi masă de disecţie, unde Holmes îşi omora victimele al căror schelet îl vindea apoi pentru studii medicale şi ştiinţifice.

Jennifer Halloran spune că această carte poate fi numită "o adevărată poveste despre primul criminal în serie al Americii", adăugând că de-abia aşteaptă să o aducă pe marele ecran". Producătorii speră că pelicula va avea o audinţă ridicată la nivel internaţional.

Leonardo DiCaprio nu a mai jucat un astfel de rol până în prezent, dar se pare că a fost interesat de acest personaj încă din 2003, când Tom Cruise a obţinut drepturile de ecranizare ale cărţii lui Erik Larson. În replică, DiCaprio a plănuit să construiască acest rol bazându-se pe materiale de domeniu public scrise despre crimele lui Holmes.Când drepturile de ecranizare au devenit accesibile, companiile de producţie Appian Way şi Double Features le-au preluat de la Paradigm, urmând să angajeze un scenarist care să adapteze textul pentru marile ecrane.

După rolurile din acest an din "Shutter Island" şi "Inception", fanii urmează să îl vadă pe Leonardo DiCaprio în rolul agentului FBI, J. Edgar Hoover, în pelicula "Hoover", regizată de Clint Eastwood şi produsă de Paramount.

×
Subiecte în articol: lumea