x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Liga 2/ Băiatul lui tata Vali Alexandru judecat după legi separate

Liga 2/ Băiatul lui tata Vali Alexandru judecat după legi separate

de Horatiu Sima    |    08 Apr 2008   •   00:00
Liga 2/ Băiatul lui tata Vali Alexandru judecat după legi separate

Eduard Alexandru, băiatul lui tata Vali de la Liga lui Mitică, face ce vrea muşchii lui la stadion şi scapă bazma curată,fiind doar avertizat

Bătaie, sânge, gaze lacrimogene, acesta au fost ingredientele unui joc din divizia a treia, dintre Petrolul Ploieşti II şi CSM FC Ploieşti, meci condus de Marcel Savaniu, asistat de Augustus Constantin. Trimişi la „munca de jos”, arbitrii de pe lista FIFA au avut parte, la Boldeşti, de un joc cu evenimente mai grave şi decât cele de la primul eşalon.

CU BULETINUL ÎN MÎNĂ. Pentru că organizatorii partidei de la Boldeşti, adică clubul SC FC Petrolul Ploieşti, au luat decizia de a nu permite accesul în tribune decât pe baza „buletinului de Boldeşti”, sau a unor invitaţii speciale, cei peste 200 de fani veniţi de la Ploieşti au fost ţinuţi zeci de minute la poartă. Oficialii echipei oaspete, CSM Ploieşti, nu au primit acces la tribuna oficială, iar cameramanul oaspeţilor nu a fost lăsat să filmeze meciul.

BĂTAIE CRUNTĂ. Fanii CSM-ului au pătruns cu forţa în arenă, dar numai după ce i-au bătut cu bestialitate pe câţiva dintre stewarzi, spectatorii recalcitranti având asupra lor însemne galben-albastre. Grosul galeriei “lupii galbeni” a pătruns în incinta stadionului de-abia dupa 25 de minute de la primul fluier şi doar prin curţile localnicilor sau prin găurile din gardul arenei.La final, motivând comportamentul neadecvat al unor ultraşi, jandarmii au operat şi câteva arestari.

LACRIMOGENE. Partida a fost la un pas să nu mai înceapă, după ce forţele de ordine şi suporterii s-au încăierat, firma de securitate având mari dificultăţi în a face faţă masei de suporteri furioşi. Luptele, la propriu, dintre galeria „lupilor” şi jandarmi, plus stewarzi au fost la ordinea zilei, forţele de ordine apelând şi la gaze lacrimogene. Asta la doar câţiva metri de asistentul Augustus Constatin, fiul preşedintelui CCA, Gheorghe Constantin, aflat la una dintre tuşe! Galeria ploieşteană a cerut antrenorului Valeriu Răchită chiar să retragă echipa de pe teren.

FRECŢIE.Cert este însă că, la incidente de o asemenea gravitate, echipa patronată de Florin Bercea şi prezidată de Eduard Alexandru, fiul vicepreşedintelui de la Liga lui Mitică, Valentin Alexandru, a beneficiat de mare clemenţă din partea Comisiei de Disciplină, fiind sancţionată cu o amendă de 3000 lei şi avertisment.Cert este însă că la Ploieşti contrele dintre conducătorii de cluburi se răsfrâng cu rezultate absolute incredibile asupra suporterilor. Iar la federaţie nimeni nu vrea să pună piciorul în prag şi să îi cheme la ordine pe cei care se consideră stat în stat şi fac ce vor pe terenurile de fotbal. Atunci când în arene asistăm la atâta violenţă, numai de mârlăniile unora care se cred buricul pământului nu mai avem nevoie. Asemenea manifestări, de a bloca accesul suporterilor sau oficialilor echipelor vizitatoare , nu fac decât să inflameze spiritele, şi aşa aprinse.

RECIDIVA. De parcă n-ar fi fost suficient ce s-a întâmplat la Boldeşti, la o altă partidă din aceiaşi serie, o săptămână mai târziu, oficialii Chimiei Brazi, Lucian Rădulescu şi Vasile Stere, au organizat o conferinţă de presă, în care au prezentat jurnaliştilor un… fax, prin care CSM FC Ploieşti se dezicea de organizarea deplasării galeriei sale, la meciul cu Chimia Brazi, încercând să se spele pe mâini de responsabilităţi. Organizatorii îşi declinau responsabilitatea în cazul în care susţinătorii săi ar provoca distrugeri şi incidente. Drept urmare, conducătorii Chimia Brazi au permis accesul doar pe baza invitaţiilor emise de clubul lor şi a legitimaţiilor OMV-Petrom! Aşadar, din nou gâlceavă, între un club aflat sub “umbrela” Petrom, după Petroul Ploieşti 2, şi formaţia născută din iniţiativa microbiştilor ploieşteni, CSM FC Ploieşti, formaţie care conduce detaşat seria şi este deja promovată în Divizia B, având un avans substanţial! De pierdut din toată această situaţie nu vor avea decât suporterii.

×
Subiecte în articol: magazin ploiesti