x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Linişte pe stadioane!

Linişte pe stadioane!

de Horatiu Sima    |    20 Dec 2007   •   00:00
Linişte pe stadioane!

Huliganii nu mai au scăpare, a venit ora decontului
Jurnalul Naţional vă prezintă, in premieră absolută in presa noastră, sancţiunile prevăzute in Legea contra violenţei pe stadioane, pentru suporterii care comit infracţiuni.



Huliganii nu mai au scăpare, a venit ora decontului
Jurnalul Naţional vă prezintă, in premieră absolută in presa noastră, sancţiunile prevăzute in Legea contra violenţei pe stadioane, pentru suporterii care comit infracţiuni.

Legea a fost discutată şi aprobată de Parlamentul Romăniei in această săptămănă, iar respectivul document se află pe masa de lucru a preşedintelui ţării, Traian Băsescu, pentru semnare şi promulgare. După apariţia ei in Monitorul Oficial ea va deveni operaţională in termen de 30 de zile. Vă vom prezenta, sintetic faptele pentru care suporterii prezenţi pe arenele sportive pot fi amendaţi şi condamnaţi la inchisoare, pentru inceput cu prevederile din Articolul 20.


Muncă in folosul comunităţii pentru recalcitranţi

Astfel, conform sancţiunilor din Articolul 22, din respectiva Lege, dacă suporterii unei echipe pătrund pe stadion sau incearcă să pătrundă prin incălcarea normelor; folosesc documente care nu le aparţin; ocupă alte locuri decăt cele indicate pe bilet, urmate de refuzul părăsirii locului atunci cănd sunt avertizaţi, in acest sens, de forţele de ordine; scriu sau desenează pe pereţii clădirilor din incintă sau pe gardurile bazei sportive; dezlipesc sau distrug reclame, anunţuri sau afişe ăn incinta bazei sportive, deteriorează, ridică sau mută indicatoarele amplasete de organizatori pentru facilitarea accesului in arenă; nu respectă regulile stabilite de organizatori privind deplasarea lor SUNT PASIBILI DE AMENDĂ DE LA 80 LEI LA 200 LEI, SAU PRESTAREA A 50 PĂNĂ LA 100 ORE DE MUNCĂ IN FOLOSUL COMUNITĂŢII.


Turbulenţii plătesc amenzi la greu pentru injurii

De asemenea, dacă unul dintre spectatori refuză să se supună efectuării controlului corporal preventiv şi al bagajelor, se caţără pe gardurile care delimitează spaţiul de joc de tribună, săvărşeşte fapte, acte sau gesturi obscene, proferează sau scandează injurii, expresii jignitoare sau vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă impotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători, forţe de ordine, stewarzi, amplasează embleme, pancarte, bannere, afişe sau steguri in alte locuri decăt cele stabilite de organizatori VA FI AMENDAT CU O SUMA DE 150 - 400 LEI SAU PRESTAREA A 70 - 120 DE ORE DE MUNCĂ IN FOLOSUL COMUNITĂŢII.


Beţivii stau pe dreapta şase luni

Pentru spectatorii care incearcă să pătrundă in stare de ebrietate, să introducă sau să incerce să introducă pentru consum băuturi alcoolice, sau le consumă; vor să bage pe stadion embleme, pancarte, afişe, steaguri ce conţin inscrisuri, sloganuri, imagini ce conţin obscenităţi; care refuză să rezinte documentele de acces sau actele de identitate; care aruncă cu obiecte de orice fel, cu substanţe corozive sau care murdăresc; care ameninţă cu acte de violenţă forţele de ordine şi stewarzii; care nu respectă măsurile de ordine dispuse de organizatori sau de comandantul dispozitivului, in caz de pericol; care refuză să părăsească imediat arena dacă măsurile de evauare au fost dispuse ESTE PREVĂZUTĂ O AMENDĂ DE LA 250 LEI LA 750 LEI SAU PRESTAREA A 100 - 150 ORE DE MUNCĂ IN FOLOSUL COMUNITĂŢII, PRECUM ŞI INTERZICEREA ACCESULUI LA COMPETIŢIILE ŞI JOCURILE SPORTIVE DE GENUL CELOR LA CARE SUPORTERUL A SĂVĂRŞIT FAPTA PE O PERIOADĂ DE 6 LUNI.


Cagula pe faţă te lasă un an acasă

Dacă unul dintre suporteri aruncă asupra celorlalţi spectatori, oficiali, jucători, forţe de ordine sau stewarzi, precum şi in direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel, substanţe corozive sau care murdăresc; işi ascunde faţa cu fulare, măşti, cagule şi alte accesorii cu intenţia de a impiedica identificarea sa; care ridică sau mută baraje, garduri sau alte obstacole pentru delimitarea sectoarelor, pentru separarea grupurilor de suporteri şi a terenului de joc de tribună, inclusive cele temporare; VA FI AMENDAT CU O SUMĂ CUPRINSĂ INTRE 500 ŞI 1500 LEI, SAU CU PRESTAREA A 120 - 200 ORE DE MUNCĂ IN FOLOSUL COMUNITĂŢII, PRECUM ŞI CU INTERZICEREA ACCESULUI PE STADIOANE PE O PERIOADĂ DE UN AN.  Â


Doi ani de pauză pentru agresivi

Suporterul care pătrunde pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, ESTE PASIBIL DE O AMENDĂ CUPRINSĂ INTRE 1000 - 3000 LEI, SAU CU PRESTAREA A 150 - 300 ORE DE MUNCĂ IN FOLOSUL COMUNITĂŢII, PRECUM ŞI CU INTERZICEREA ACCESULUI PE STADION PE O PERIOADĂ DE DOI ANI.


Suspendaţii devin infractori dacă ignoră sancţiunea

Dacă o persoană, căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau jocuri sportive, se afla in arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicţia, conform Articolului 31, acest lucru constituie infracţiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 1 lună la 3 luni sau cu amendă. In cazul in care a făcut acest lucru se poate dispune măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioada de 1 an la 2 ani, care se adaugă la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.


Baţi jandarmii, faci 2 ani de inchisoare!

Am fost martorii unor scene in care spectatorii turbulenţi au atacat forţele de ordine, mai ales jandarmii, sau stewarzii. In aceste condiţii, conform Articolului 32, opunerea cu violenţă faţă de personalul de ordine şi siguranţă sau faţă de forţele de ordine, ori impiedicarea acestora de a-şi exercita atribuţiile specifice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. In cazul in care acesta este recidivist se poate dispune şi interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.


Trei ani de interdicţie pentru port de arme albe

De asemenea, portul sau incercarea de a introduce in incinta arenei sportive a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte, fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, impungere sau lovire, precum şi a dispozitivelor pentru şocuri electrice, constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de Legea 61. In aceste condiţii, se poate dispune măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 1 an la 3 ani.


Petardele şi pocnitorile pedepsite sever

Deţinerea sau incercarea de a introduce in incinta arenei sportive a substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori al altor asemenea materiale, substanţe sau obiecte, constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de Legea 61. Se poate dispune măsura interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 1 an la 3 ani. Incercarea de a introduce, deţinere sau folosi in incinta arenei sportive a obiectelor artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II - IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase" şi a pocnitorilor din clasa I, constituie infracţiune. In acest caz se poate dispune interzicerea accesului pe o perioadă de la 1 an la 3 ani. Incercarea de a introduce, deţinere sau folosi in incinta arenei sportive a materiilor explozive sau incendiare, constituie infracţiune pedepsită de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.


Xenofobia şi rasismul condamnate ferm

Utilizarea in arena sportivă a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, răspăndirea sau deţinerea, in vederea răspăndirii, de asemenea simboluri in arena sportivă, constituie infracţiune. Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 1 an la 3 ani. Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvărşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, săvărşită prin orice mijloace, in incinta arenei sportive, constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită la art. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002.Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 1 an la 3 ani.


Pedepse mari pentru violenţe

Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, săvărşite in incinta arenei sportive, asupra unui alt spectator, care au pricinuit o vătămare ce nu necesită ingrijiri medicale sau necesită pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile, constituie infracţiune pedepsită de art. 180 Cod Penal. Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 1 an la 3 ani. Dacă spectatorul necesită pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile, constituie infracţiune de „vătămare corporală", prevăzută şi pedepsită de art. 181 Cod Penal. In acest caz se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani. Dacă cel care a fost bătut necesită pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau dacă a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simt sau organ, incetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea in primejdie a vieţii persoanei, constituie infracţiunea de „vătămare corporală gravă", prevăzută şi pedepsită de art. 182 Cod Penal. Atunci se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 3 ani la 5 ani. In situaţia săvărşirii faptelor de mai sus asupra unui oficial, a unui sportiv sau asupra unui reprezentant al personalului de ordine şi siguranţă, limita maximă a măsurii de siguranţă se majorează cu un an.


Zece ani pentru ucidere!

Uciderea unei persoane in arena sportivă de către un alt spectator constituie infracţiunea de „omor calificat", „omor deosebit de grav" sau „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte", prevăzute şi pedepsite de art. 175 - 176 şi 183 Cod Penal. In acest caz se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 6 ani la 10 ani.


Distrugerile pe stadion pedepsite după Codul Penal

Distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuinţare a scaunelor sau a altor elemente de mobilier, a instalaţiilor de orice fel, a amenajărilor interioare, a cablajului electric, a echipamentelor şi instalaţiilor de telecomunicaţii sau de supraveghere video din incinta arenei sportive, precum şi distrugerea, deteriorarea sau degradarea imobilelor din incinta bazei sportive, constituie, după caz, infracţiunea de „distrugere", „distrugere calificată", prevăzute şi pedepsite de art. 217 - 218 Cod Penal. Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 1 an la 3 ani. Dacă distrugerea a fost săvărşită asupra unui bun aparţinănd forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, instanţa de judecată poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.


Actele şi gesturile obscene condamnate

Portul de armă, fără drept, in incinta arenei sportive, constituie infracţiunea de „nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor", prevăzută şi pedepsită de art. 279 Cod Penal. Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 3 ani la 5 ani. Manifestările săvărşite in arena sportivă prin care se exprimă dispreţ pentru insemnele Romăniei sau pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile, constituie infracţiunea de „ofensă adusă unor insemne", prevăzută şi pedepsită de art. 236 Cod Penal. Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 1 an la 3 ani. Spectatorul care in incinta arenei sportive săvărşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal, ori se tulbură, in alt mod, ordinea publică, constituie infracţiunea de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice", prevăzută şi pedepsită de art. 321 Cod Penal.Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 1 an la 3 ani. In cazul in care prin fapta săvărşită se tulbură grav ordinea publică in incinta arenei sportive, se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.


Bătăile dintre galerii te scot din arenă pe mult timp

Participarea la o incăierare intre mai mulţi suporteri in incinta arenei sportive constituie infracţiunea de „incăierare", prevăzută şi pedepsită de art. 322 Cod Penal. Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la 1 an la 3 ani. In cazul in care, in cursul incăierării, s-a cauzat o vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane, se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.



Ameninţarea săvărşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui reprezentant al forţelor de ordine, lovirea sau orice alte acte de violenţă, vătămarea corporală sau vătămarea corporală gravă a acestuia, dacă acesta se află in exerciţiul funcţiunii pe timpul asigurării ordinii publice cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv sau pe timpul intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice in astfel de situaţii, ori pentru fapte indeplinite in exerciţiul funcţiunii anterior prezentate, constituie infracţiunea de „ultraj", prevăzută şi pedepsită de art. 239 Cod Penal. Se poate dispune interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, o perioadă de la 2 ani la 6 ani. CONSTATAREA INFRACŢIUNILOR SE FACE DE CĂTRE JANDARMI ŞI POLIŢIŞTI.

×