Lumea modei, mai săracă şi tot mai ignorantă

După scandaloasa concediere a lui Galliano şi după ce toţi l-au criticat şi l-au catalogat drept nebun antisemit, lumea modei se zbate într-o perioadă de mari schimbări – radicale şi grave, după mine, care vor marca sfârşitul unei ge­neraţii glorioase de designeri.

Mulţi dintre aceştia au clacat psihic şi, din păcate, nu îşi vor mai reveni sau nu vor mai reveni niciodată nici măcar sub propriul nume. Mulţi dintre aceştia au salvat imperii de la declin, au dus mai departe nume de couturieri, au continuat tradiţia perfecţionând-o şi înnobilând-o – iar pentru acest lucru vor rămâne consemnaţi undeva în istoria modei şi în sufletul celor care i-au adulat, dar pentru ei înşişi vor rămâne nişte stigmatizaţi. Alexander McQueen nu a mai suportat o stare de fapt care se manifesta de ani în şir. Imensa presiune şi depresia l-au împins să se sinucidă – el nici măcar nu şi-a mai oferit şansa unui nou început, pentru că, pentru el nu mai exista raţiunea de a mai fi!

Toţi l-au blamat pe Galliano şi au dat dreptate Casei Dior pentru aplicarea pedepsei „capitale” pentru o greşeală de imagine. Toţi s-au şocat şi au criticat un mare designer pentru că l-a lăudat pe Hitler într-o cafenea, dar câţi s-au întrebat ce se află în spatele acestui comportament (sigur, nedemn pentru un artist) şi, mai ales, de cât timp? Cine se gândeşte care sunt cauzele şi mai ales efectele asupra unei persoane aduse în această situaţie-limită? Care sunt stările care te fac dintr-un om normal un „nebun”?

Săptămâna trecută, Christophe Decarnin, directorul de creaţie de la Balmain, a fost concediat. După şase ani în care Decarnin a salvat Balmain de la faliment prin creaţia sa revoluţionară şi stilul rock sexy glam, după colecţii care au adus profituri de mi­lioane de euro, şeful său a spus o singură propoziţie despre acest băiat în declaraţia de presă pentru a-i anunţa concedierea: „Christophe a făcut ca Balmain să fie o casă de succes”! Atât! În acest timp, Christophe îşi lua probabil medicaţia, într-un spital de psihiatrie, în care a ajuns internat în urma unei căderi nervose dinaintea ultimului show din Paris. A fost ultima sa colecţie, la care nici nu a putut să participe. Timid şi introvertit, vulnerabil la presiunea imensă impusă chiar de el însuşi pentru a crea colecţii importante sezon după sezon, având mulţi fani, dar şi foarte mulţi critici, Christophe Decarnin, la 42 de ani, şi-a încheiat cariera pe un pat de spital din care s-ar putea să nu mai iasă niciodată. Louis Vuitton l-a concediat pe Paul Helbers (directorul de creaţie pe linia masculină), pe motiv că nu mai corespundea cerinţelor, şi creativul de la Issey Miyake, Dai Fujiwara, urmează să fie şi el dat afară.

Contractele merg mai departe, angajările, la fel. Dar cu aceşti oameni ce se întâmplă? Cine e de partea lor? Cine le „repară” viaţa? Cât cântăresc viaţa lor personală risipită sau pierdută, frustrările, zecile de nopţi nedormite, visurile lor neîmplinite, psihicul şi creativitatea şi, mai ales, responsabilitatea pe care şi-o asumă ca să satisfacă cele mai mari aşteptări şi să surprindă încontinuu, să dea piept cu toţi criticii şi să rămână pe aceeaşi poziţie de „cel mai bun”? Pe curând!