x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Manuela & Bogdan

Manuela & Bogdan

de Adriana V. Paduraru    |    07 Mar 2008   •   00:00

Noul sezon al Zodiei Fluturelui de la Euforia TV le aduce telespectatorilor multe surprize. Una dintre ele este formatul modificat, în sensul axării pe actualitatea mondenă. “Cred că noul format va plăcea şi mai mult telespectatoarelor Euforia TV.

Noul sezon al Zodiei Fluturelui de la Euforia TV le aduce telespectatorilor multe surprize. Una dintre ele este formatul modificat, în sensul axării pe actualitatea mondenă. “Cred că noul format va plăcea şi mai mult telespectatoarelor Euforia TV. S-a observat faptul că publicul-ţintă are o preferinţă accentuată pentru informaţiile de acest gen”, ne-a declarat Manuela.

 

DESFĂŞURĂTOR. De luni până miercuri inclusiv, emisia se va deschide cu un subiect care ţine prima pagină a ziarelor mondene, un eveniment în care sunt implicate vedete autohtone. Alte două rubrici interactive se vor axa pe subiectele de mare interes pentru femei, look-ul şi îngrijirea personală. În fiecare zi, la “Revista presei pentru femei” vor fi pre-zentate subiec-tele de prima pagină ale publicaţiilor care au ca target în special femeile din România. În zilele de joi şi vineri, show-ul va păstra formatul anterior, compact, pe formula consacrată a discuţiei dintre cele cinci VIP-uri invitate din platou şi prezentatoare.

 

PARTENERI. O altă surpriză este coprezentatorul Bogdan Vlădău. Chiar dacă are experienţa camerelor de luat vederi (a participat la “Vara ispitelor”, a jucat în serialul “În familie”, în telenovela “Iubire ca în filme”, este un fotomodel foarte căutat), pentru Bogdan acest gen de emisiune este o premieră. Iar emoţiile sunt mari, mai ales că este vorba despre un show live. “Îţi trebuie experienţă, trebuie să fii spontan, să-ţi găseşti uşor cuvintele”, spune Bogdan. Cum însă partenera lui are experienţă în domeniu, se poate oricând baza pe sfaturile ei. “Încerc să-l ajut când pot. E la început şi ştiu cum e. Să lucrezi în televiziune nu e uşor, chiar dacă el e obişnuit deja cu camera”, a adăugat Manuela.

Deşi noul format le ocupă foarte mult timp, cei doi se gândesc la meseriile lor de dinainte de a începe acest proiect. Manuela nu exclu-de ideea unui proiect muzical, iar Bogdan mai păşeşte din când în când pe podium. Şi chiar e sigur că următoarele prezentări vor fi “în afara ţării, pentru creatori celebri”.

 

SESIUNE DE AUTOGRAFE. Bogdan Vlădău va fi prezent vineri, 7 martie, la Salonul de Carte şi Presă Amplus, găzduit de Muzeul de Istorie al României. Începând cu ora 17:00, proaspăt-intratul în Zodia Fluturelui va avea o sesiune de autografe la standul Jurnalul Naţional.

×
Subiecte în articol: bogdan cover story