x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mel Gibson ar putea ajunge în faţa tribunalului pentru vătămare corporală

Mel Gibson ar putea ajunge în faţa tribunalului pentru vătămare corporală

19 Ian 2011   •   17:51
Mel Gibson ar putea ajunge în faţa tribunalului pentru vătămare corporală
Sursa foto: Vivek Prakash/REUTERS

Pe Mel Gibson se pare că îl aşteaptă un viitor nu foarte strălucit. Procurorii par a avea dovezi solide pentru a-l acuza legal pe Mel Gibson de violenţă fizică asupra fostei sale iubite, Oksana Grigorieva. Aceasta a depus o plângere împotriva actorului, în urma unui incident care a avut loc la începutul lunii ianuarie a anului trecut.

Deşi avocatul actorului, Blair Berk, a avut o întâlnire de două ore cu avocatul acuzării pentru a-l convinge că statul are trebui să renunţe la acuzaţii, surse din interior speculează că Mel Gibson urmează să fie adus în faţa justiţiei, după ce va fi acuzat oficial de atac. Se crede că acuzaţia va fi de violenţă sau provocare de leziuni corporale asupra unui coabitant. "Blair este conştient că procurorul districtual înclină spre a-l acuza pe Mel Gibson", a declarat sursa pentru RadarOnline, citată de showbizspy.com. "Procurorul districtual are un caz foarte solid şi multe informaţii de care nici Mel nici publicul nu sunt conştienţi că există".

Oksana Grigorieva, în vârstă de 40 de ani, l-a acuzat pe Mel Gibson că a lovit-o cu pumnul când o ţinea pe fiica lor, Lucia, în braţe, în timpul unei dispute violente. Mel Gibson, deşi a făcut o declaraţie n care afirmă că ar fi pălmuit-o pe Oksana deoarece era isterică, nu recunoaşte acuzaţia potrivit căreia i-ar fi dat un pumn fostei sale iubite.

×
Subiecte în articol: tribunal mel gibson