x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun MGM, în pragul falimentului

MGM, în pragul falimentului

31 Oct 2010   •   00:00
MGM, în pragul falimentului

Unul dintre studiourile legendare de la Hollywoodului este în pragul falimentului. Din cauza datoriilor uriaşe, de peste patru miliarde de dolari, Metro Goldwyn Mayer va ajunge, foarte probabil, sub protecţia legii falimentului.



Intr-un comunicat remis ieri, MGM anuntat ca a ajuns la un acord cu creditorii sai, astfel ca seful rivalei Spyglass Entertainment va prelua conducerea gigantului din cetatea filmului, noteaza publicatia The Telegraph.

Acordul a fost stabilit dupa ce creditorul Carl Icahn, care a imprumutat circa 800 de milioane MGM, a incercat sa forteze adoptarea unui alt plan, care prevedeea fuziunea dintre MGM si producatorul canadian Lionsgate. Carl Icahn este actionar majoritar la Lionsgate.

Propunerea lui Carl Icahn a fost respinsa de debitorii individuali. Mai mult de jumatate dintre acestia au preferat ca planul celor de la Spyglass. Totusi, cea mai mare parte a creditorilor MGM este reprezentata de fonduri de investitii si grupuri financiare, sunt Anchorage Advisors, Highland Capital Management si JP Morgan Chase.

Situatia MGM ar putea fi discutata la tribunal saptamana viitoare, iar o solutie in acest caz ar putea fi data in mai putin de o luna, potrivit LA Times. Pana atunci, filme cum ar fi urmatoarea pelicula cu aventurile spionului James Bond raman o incertitudine.

MGM a fost, de-a lungul anilor, o adevărată fabrică de filme de Oscar. Pelicule celebre precum Vrăjitorul din Oz, Pe aripile vântului, West Side Story sau seria Rocky au fost produse aici.

×
Subiecte în articol: magazin