x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Michael Douglas: "A fost un an dat naibii!"

Michael Douglas: "A fost un an dat naibii!"

09 Dec 2010   •   17:52
Michael Douglas: "A fost un an dat naibii!"
Sursa foto: /REUTERS

 Pentru prima dată, Michael Douglas a rupt  tăcerea în ceea ce priveşte starea lui de sănătate. Actorul, care n-a mai fost fotografiat oficial în public de la premiera filmului "Wall Street: Money Never Sleeps", a vorbit despre cariera sa şi despre lupta pe care aproape că a câştigat-o cu nemilosul cancer, într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter.

Uitaţi tot ceea ce aţi citit despre Douglas. Uitaţi de poveştile de groază potrivit cărora "mai are trei luni de trăit", "poate să moară înainte de Anul Nou" şi "şansele sale de supravieţuire sunt mai mici de 20%", titluri care au lăsat la discreţia speculaţiilor starea de sănătate a actorului. Omul este foarte viu, alert, foarte inteligent şi nu seamănă deloc cu imaginea descompusă pe care o prezintă tabloidele. Trebuie să ia din când în când câte o înghiţitură dintr-o băutură pentru a-şi umezi gura, dar vocea sa disinctă este la fel de seducătoare ca întotdeauna, povesteşte jurnalistul Hollywood Reporter, care l-a vizitat pe Douglas în locuinţa sa din New York.

Este adevărat că a pierdut în greutate şi că arată a om bolnav, ca şi cum s-ar recupera după o răceală serioasă – o figură contrastantă faţă de cea a lui Gordon Gekko, personajul din pelicula Solitary Man, pe care l-a readus la viaţă în Wall Street 2. Dar pentru cineva care tocmai a terminat şedinţele de chimioteratpie, „de cinci ori pe săptămână”, aşa cum subliniază el, se poate spune că este într-o formă remarcabil de bună. Publicistul său loial a avertizat, înainte de interviu, că Douglas s-ar putea să aibă probleme în a vorbi. Dar, din contră, timp de o oră şi jumătate, el a vorbit despre aproape tot – familie, soţie, viaţă, furia pe care o avea în trecut şi refuzul de a alege calea uşoară în viaţă. A vorbit şi despre chimioterapie, despre care a zis că a fost într-adevăr un iad, încununat de cel produs de fotografii care îl urmăresc atât de mult încât nici măcar nu poate ieşi la plimbare. Pe de altă parte, spune Douglas, chimioterapia l-a adus mai aproape de mulţi oameni, inclusiv de tatăl său, Kirk, cu care se ştie că, în trecut, a avut o relaţie destul de încordată. „Am fost îngrijorat în legătură cu tatăl meu. Şi el nu se poate să fi fost mai drăguţ de atât, a depus un efort mare. A fost aici timp de zece zile, în fiecare zi. El şi mama mea vitregă sunt foarte puternici”, a spus actorul. „Cancerul mi-a arătat ce este familia. Mi-a demonstrat existenţa unei iubiri care n-am crezut că este posibilă”, a mai adăugat emoţionat Douglas, vorbind despre cât de înconjurat a fost de dragoste venită din partea familiei.

„După toate nenorocirile din acest an –  cu sănătatea, condamnarea la închisoare a fiului meu, fosta mea soţie şi procesul pe care îl am cu ea – mă bucur pur şi simplu să stau aici cu tine de vorbă” a mai adăugat Douglas. Anul acesta a fost unul foarte greu pentru el. În primăvară, fiul său Cameron, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare în urma unor acuzaţii legate de consumul de droguri. Apoi, actorul a descoperit că are cancer în faza a patra, şi, colac peste pupăză, fosta sa soţie i-a cerut, prin tribunal, 50% din câştigul pe care l-a avut în urma producţiei remake a filmului „Wall Street”. „Încerc să nu mă afund foarte mult într-o căsnicie proastă. Am învăţat o zicală: Îmi doresc să fi ieşit ceva mai devreme” spune Douglas, atunci când vine vorba de fosta sa soţie, Diandra Douglas.

În ceea ce priveşte actuala căsnicie, apropiaţii cuplului Jones-Douglas spun că nu se poate să fie mai solidă de atât. „Este o persoană extrem de puternică, iubesc tăria sa de caracter combinată cu faptul că este foarte sensibil, modest şi nu se ia foarte mult în serios. Predominant, este un bărbat foarte puternic. Asta l-a ajutat pe tot parcursul acestor luni. Nu şi-a pierdut nici o clipă tăria” spune actuala sa soţie despre el, Catherine Zeta-Jones, care, potrivit jurnalistului Hollywood  Reporter, nu conteneşte să îl privească cu dragoste şi să fie aproape, măcar printr-o simplă atingere a umărului. Douglas regretă doar că, din cauza stării sale fizice destul de proaste pe moment, nu mai poate fi „iepuraşul energizat”, aşa cum îl alintă soţia sa, acest lucru având un impact direct asupra copiilor lui. „Nivelul de chimioterapie, cantitatea pe care ţi-o dau combinată cu radiaţiile a fost maximum pe care au putut să îl facă în această perioadă. Este uimitor că trebuie aproape să te omoare ca să te poată vindeca” povesteşte Douglas.

Acum, Michael Douglas are două planuri mari de îndeplinit. Să se întoarcă pe platoul de filmare, în „Liberace”, viitorul film regizat de Steven Soderbergh, care se va filma anul viitor, şi să îşi ducă familia într-o excursie în jurul lumii. Până atunci însă, în ianuarie aşteaptă să facăă din nou o tomografie, pentru a se vedea dacă tumoarea a dispărut complet. Prognoza pare a fi bună, medicii sounându-i că are 80% şanse de vindecare totală. Atât el, cât şi soţia sa s-au concentrat pe acest lucru, lăsând la o parte titlurile enervante din tabloide. „Nu citesc asemenea chestii, indiferent de ce se scrie”, a spus Zeta-Jones. „Ceea ce mă afectează este faptul că Michael este sechestrat în apartament. Dar lucrurile o să înceapă să se schimbe de acum încolo”, a mai adăugat soţia actorului. În ceea ce priveşte părearea venită din interior asupra bolii, Douglas vorbeşte foarte deschis despre cum l-a afectat. „Când m-am uitat pe rezultate, nu m-am gândit ca la o problemă de viaţă şi de moarte. Am văzut-o doar ca pe o boală care trebuie să o tratez. Aşa că nu m-am scufundat în adâncurile sufletului ca să văd ce găsesc acolo”, a explicat zâmbind actorul, spunând că, a fost, evident, şi un moment care a dat puţină perspectivă şi mortalităţii.

×
Subiecte în articol: cancer interviu michael douglas