x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Miss World 2009 vine din Gibraltar

Miss World 2009 vine din Gibraltar

13 Dec 2009   •   00:00
Miss World 2009 vine din Gibraltar

Miss Gibraltar, Kaiane Aldorino, 22 de ani, a fost aleasă Miss World 2009. La acesdt titlu au aspirat nu mai puţin de 112 candidate ale unei competiţii ce s-a desfăşurat la Johannesburg, în Africa de Sud.



Această competiţie a fost transmisă sâmbătă în direct de la Midrand, o suburbie a metropolei sud-africane. Potrivit organizatorilor, ceremonia a fost urmărită în lume de un miliard de telespectatori. "Mulţumesc Africii de Sud, este momentul cel mai minunat din viaţa mea", a declarat ea cu lacrimi în ochi. Reprezentanta Mexicului, Perla Beltran, a obţinut locul al doilea în faţa lui Thatum Keshwarm, reprezentanta Africii de Sud. Miss World 2008, rusoaica Ksenia Suhinova, a încoronat-o pe fericita câştigătoare.

Miss India, Pooja Chopra, foarte aplaudată, a câştigat la categoria destinată să recompenseze reginele frumuseţii având o acţiune caritativă în ţara lor. Ea făcea parte dintre finaliste împreună cu candidatele din Barbados şi Guatemala.

Miss Anglia a fost poreclită "Barbie Luptătoarea" de mass-media din Marea Britanie. Katrina Hodge, 22 de ani, a servit în armata britanică în Irak şi a obţinut o lună de permisie pentru a participa la concurs.

Kerenina Sunny Halim, Miss Indonezia, a fost de asemenea eliminată după ce a fost în centrul unei lupte judiciare de ultim moment, cotidianul sud-african Mail and Guardian evocând apartenenţa sa la o Biserică americană, The Family International, vizată prin acuzaţii de abuzuri sexuale asupra unor copii.

Societatea Miss World a încercat în zadar sâmbătă să fie interzisă în justiţie publicarea articolului în chestiune pe site-ul web al ziarului. "Mail and Guardian a pătat onoarea unei tinere femei fără niciun motiv", a reacţionat organizaţia. "Compania Miss World are neobrăzarea să ne intimideze ameninţându-ne că vom plăti sute de milioane de lire sterline în daune şi interese", a reacţionat redactorul şef al Mail and Guardian, Nic Dawes, reamintind că el a propus societăţii un drept de răspuns.

Oraşul Johannesburg a cheltuit 90 de milioane de ranzi /12 milioane de dolari/ pentru a primi concursul. Viitoarea competiţie pentru alegerea Miss World 2010 se va desfăşura în Vietnam.

Prima Miss World a fost suedeza Kiki Hakansson în 1951. India şi Venezuela sunt cele două ţări care au produs cele mai multe câştigătoare, cu 5 titluri fiecare.

×
Subiecte în articol: magazin