x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mos Craciun la Antena 1

Mos Craciun la Antena 1

de Cristina Ologeanu    |    22 Dec 2005   •   00:00
Mos Craciun la Antena 1

Filme, divertisment, seriale si geniali

Filme, divertisment, seriale si geniali

Editii speciale si filme cu mare succes la public sunt doar cateva dintre ingredientele ofertei Antenei 1 pentru Craciun. Programele speciale pregatite de televiziunea din Baneasa incep inca din 23 decembrie. In aceasta zi, Roxana si Eva de la Canalul de stiri vor aparea pe micul ecran la alta ora decat cea obisnuita: 20:30. Telespectatorii au ocazia sa (re)traiasca, alaturi de ele, cele mai frumoase zile de Craciun petrecute cu Antena 1 de-a lungul celor 12 ani de existenta a postului.

IN AJUN. Cu doar o zi inainte de sarbatoare sunt programate filmele artistice In Ajunul Craciunului, de la ora 11:00, si Hook, de la ora 14:00, pentru ca seara, dupa Observator, telespectatorii sa poata urmari editii speciale ale emisiunilor Animat Planet si Gogomanii. Sambata, de la ora 21:00, Ovidiu Cuncea, Aniela Petreanu si Bogdan Talasman vor avea parte de aventuri cu... Mos Craciun. Dar unul cu psihicul la pamant, pentru ca s-a saturat de meseria lui. La recomandarea renilor sai, Mosul Gogomanilor ii face o vizita unui psihiatru (interpretat de Ovidiu Cuncea).

NEVASTA DE MOS. In prima zi de Craciun, incepand de la 14:30, la Duminica in familie, Mihaela Radulescu ii cauta o nevasta lui Mos Craciun. Sase pretendente, care mai de care mai talentate, gospodine si aratoase, isi vor da silinta sa-l cucereasca pe Mos. Mirabela Dauer, Nico, Cornelia Rednic, Crina Matei, Anca Sigartau si Valentina Fatu vor dovedi ca merita titlul de sotia lui Mos Craciun. Probele de foc prin care ele vor trece vor fi "cantarite" de un juriu format din sase "reni": Aurelian Temisan, Bogdan Ionita, Victor Yilla, Cornel Pasat, Gabriel Coveseanu, Lupu Rednic.

GENIALI. O noua editie Geniali va fi difuzata de Craciun in doua parti: duminica, 25 decembrie, de la ora 21:30, si luni, 26 decembrie, de la ora 20:15. Gala dedicata Angelei Similea, una dintre cele mai iubite soliste din Romania, va fi prezentata de vedetele Antenei 1 Dan Negru si Simona Gherghe. Angela Similea, o voce reprezentativa a muzicii romanesti si cu o cariera de peste 35 de ani, a avut parte de nenumarate surprize, pregatite de colegi, prieteni, familie. De departe, surpriza cea mai mare a fost prezenta in studioul Antenei 1 a mamei Angelei Similea, care a dezvaluit amanunte inedite din viata fiicei sale: "A vrut sa se faca medic, dar... a lesinat cand a trebuit sa faca prima disectie...".

Mosula-la-la... cu Divertis


In Piata Divertis, special pentru Craciun, s-a amenajat "Oraselul Copiilor". Ca in orice "Orasel", si aici exista tarabe la care se vand lucruri specifice Sarbatorilor de iarna. Numai ca in "Oraselul Copiilor" din Piata Divertis lucrurile nu stau tocmai ca in realitate. Aici se comercializeaza doar cioate de brazi (pentru ca... atat a mai ramas din padurile noastre seculare), lucruri "made in China" (brazi din plastic cu aroma de portocale, instalatii pentru brazii de Craciun, dar fara beculete). Agitatia creste considerabil in "Orasel" atunci cand presedintele tarii, Traian Basescu, si Mos Craciun isi fac aparitia. Spre surprinderea tuturor, Mosul nu aduce nici un cadou copiilor pentru ca, spune el, este in greva. Totul va culmina cu melodia "Mosula-la-la", o adaptare tip Divertis dupa celebra piesa "Beijo-uh(la)", cantata de Morandi. In show-ul transmis de Antena 1, duminica, 25 decembrie, de la ora 20:15, o veti intalni pe Jojo transformata in secretarul de stat american, Condoleezza Rice. Si familia Caraiman din serialul "Felix si Otilea" se pregateste in stilul caracteristic pentru Sarbatori.
×
Subiecte în articol: craciun moş crăciun