x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Toldo, motanul care vizitează zilnic mormântul fostului său stăpân

Toldo, motanul care vizitează zilnic mormântul fostului său stăpân

04 Ian 2013   •   23:10
Toldo, motanul care vizitează zilnic mormântul fostului său stăpân

Gestul unui motan care aduce ofrande la mormântul fostului său stăpân, la un an după dispariţia acestuia, a reuşit să impresioneze locuitorii unui sat de munte din preajma Florenţei, relatează AFP.

Toldo, un motan de trei ani, tărcat alb cu negru, a urmat procesiunea de înmormântare a fostului său stăpân, decedat cu un an în urmă şi, în mod ciudat pentru comportamentul unei feline, nu a încetat să-şi manifeste ataşamentul faţă de acesta, vizitându-i zilnic mormântul.

"Uneori mă însoţeşte, alteori se duce singur, Îi duce mici cadouri, crenguţe, frunze, scobitori, pahare de plastic, mici nimicuri. Îl iubea pe soţul meu, mai presus decât pe ceilalţi membri ai familiei, deşi e foarte afectuos şi cu noi ceilalţi.", povesteşte văduva stăpânului lui Toldo.
Acum, în plină iarnă, drumul spre cimitir în fiecare zi l-a îmbolnăvit pe Toldo, care a făcut o bronşită  fiind forţat să rămână câteva zile în casă.

×