x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun NOBLEŢE / O doamnă: Daniela Buruiană

NOBLEŢE / O doamnă: Daniela Buruiană

29 Oct 2008   •   00:00

Rugăm, identificaţi personajul: gura mare, extrem de vehementă când e vorba să-şi apere poziţia în partid, "am făcut, am dres şi mai mult decât atât", "îmi pasă de ţara mea, de oamenii ăştia care m-au ales", că mă buşeşte şi plânsu’, "eu sunt nevinovată şi am s-o demonstrez cu probe în instanţă".




"Tânără sunt, frumoasă sunt, de nimeni nu depand"

"Vadim e nebun şi am cerut să i se facă o expertiză psihologică şi, eventual, dacă va fi găsit că are probleme cu capu’, cer să i se administreze tratament pe măsură", "toată lumea e rea, numai eu sunt bună", "nu e treaba ta să mă întrebi de posesiunile mele", "da, am o veveriţă din Anzi în dotare şi am trecut-o la averea personală, voiam să văd cât sunt ăştia de vigilenţi, care au salarii mari, în timp ce poporul moare de foame", "şi dacă n-am venit în Parlament că eram deputat de Brăila ce te freacă pe tine grija?" (bine, bine, citatele sunt aproximative, dar sunt în spiritul dumneaei).

AGERĂ ŞI VIGILENTĂ
O doamnă. Pentru că iubeşte foarte mult oamenii, s-a gândit să se pună în slujba lor şi s-a băgat în politică. Numai aşa putea să-i ajute ea cel mai bine. Ce om bun. Punct. Ce spirit înalt. Punct. Ah. Pentru că are un suflet mare, acordă şi împrumuturi. 700.000 de euro daţi încă din 2004 şi nerecuperaţi până acum mi se pare suficient ca să demonstrezi ceva despre tine, că adică nici nu-ţi pasă, ăla căruia i-am dat, el să fie să­nă­tos, lasă, mămică, ce dacă, "eu sunt cel mai mo­dest parlamentar" cu putinţă.

O minte ageră şi vigilentă: "O turnă­to­rie politică făcută de unul dintre cei mai mari infractori pe care-i are România şi care la timpul respectiv va fi dovedit opi­niei publice". Ah, ce-mi place, aşa, aşa, daţi-i în gât, mama lor de trădători care n-are nimica sfânt. Deci, doamna Bururiană, noroc cu oameni ca dumneavoastră, care mai are ceva de spus pe lumea asta mică şi rea, noroc cu perso­naje politice verticale, de o neîndoielnică moralitate, aşa ca dumneavoastră, care n-ar face rău nici unei muşte, noroc cu dumneavoastră şi cu ginerele dumnea­voastră din SRI, că mai respirăm şi noi puţin, că, să moară Bibi, ţara asta e în­ţe­sată de turnători şi răuvoitori. Nu mai poate omul să facă un pas, că, poc, se trezeşte turnat, nu poate omul să mai dea un telefon că se-aude în reluare şi, nu de alta, dar nu-i place să-şi audă vo­cea, noroc cu oameni ca dumneavoastră, care are principii şi criterii sănă­toa­se de valoare.

EI ÎI PASĂ DIN NOU
Ştiu, doamnă, am văzut, am văzut că vă pasă de profesori şi de pensionari şi trageţi semnale de alarmă în presă, aşa, să nu vă lăsaţi, ţara are nevoie de dumneavoastră, să luptaţi până la capăt, să daţi pe faţă... ă... să daţi în fapt... ăăă... faptele infame, să măturaţi cu nemernicii ăştia pe jos, c-au adus ţara asta de râpă, aşa, aşa să faceţi, doamnă, să ştiţi, că noi, tineretu’, vă susţinem şi vă dorim tot binele din lume, cât şi retur­narea împrumutului ăluia, nu de alta, dar să nu care cumva să ajungeţi să trăiţi dintr-un amărât de salariu, că nu e de nasul dumneavoastră. Băi, deci doamna Buruiană este cea mai doamnă tare a politicii româneşti. Atât de mult bine doreşte naţiei române, că uită de însăşi dumneaei. Îmi imaginez, aşa, când îşi pune o mască de argilă pe faţă, la ce se gândeşte alea douăzeci de minute în care aşteaptă să-şi facă masca efectul: la creşterea PIB-ului, normal, la creşterea salariilor profesorilor, normal, la creş­te­rea pensiilor, normal, să nu mai stea oa­me­nii simpli, amărâţi în casele lor, aş­tep­tând venirea poştaşului, să iasă afa­ră, cu rolele, să se plimbe liniştiţi pe aleile parcurilor, să se bucure de, ah, cu­lo­rile toamnei. Ţara noastră are nevoie de o mână de fier şi de un entuziast ca doamna Bu­ru­ia­nă. Doamna Buruiană, să ştiţi că vă stă mai bine ca andepandant decât ca agă­ţă­tor pe lângă vreun partid! Nu de alta, dar aşa nu vă mai pune nimeni beţe în roate dacă vreţi să faceţi ceva demn pentru oameni. Sun­teţi doar dumneavoastră cu dumnea­voastră. Aşa, puteţi construi mai mult, puteţi oferi mai mult acestei ţări prea încercate. Votaţi Buruiană andepandat.

×
Subiecte în articol: moravuri