x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Oameni...de cauciuc

Oameni...de cauciuc

de Anca Aldea    |    01 Apr 2011   •   18:42
Oameni...de cauciuc

159340-62-63-1.jpgLilia Stepanova s-a născut în 1987 la Chişinău şi de anul trecut trăieşte la Las Vegas, câştigându-şi existenţa din spectacole de contorsionism. Provenind dintr-o familie de maeştri într-ale contorsionismului, Lilia a început antrenamentele la vârsta de 5 ani.

Încet, încet, a reuşit să execute unele dintre cele mai complicate mişcări – să tragă cu arcul la ţintă, dar nu cu mâinile, ci cu picioarele. De fapt, mâinile îi sunt la fel de utile – le sprijină pe două piroane acoperite cu un material special şi, din această poziţie, trage cu delicateţe într-o ţintă fixă. Îşi ţine atât de bine echilibrul, încât în 2010 a reuşit să ridice o sală întreagă în picioare la celebrul spectacol de televiziune „America’s Got Talent”. În Mongolia, fetiţe de vârste foarte fragede se antrenează intens pentru execuţii uluitoare, în care oasele lor par a fi făcute din plastilină şi parcă nici nu au nevoie de plămâni ca să respire. Învaţă tehnici de relaxare, de respiraţie, de stăpânire de sine şi află, de la vârste mici, că ceea ce fac ele este sănătate curată. Execută cu eleganţă mişcări acrobatice, întocmai unui dans extrem. Sunt apreciate şi cunoscute în toată lumea.

La fel şi Alexei Goloborodko, născut în 1994 la Tula, în Rusia, şi cunoscut drept unul dintre cei mai flexibili – la propriu – oameni de pe Planetă. Puştiul practică deopotrivă arte marţiale şi dansuri moderne şi clasice, pe care le combină cu atâta măiestrie cu exerciţiile de contorsionism. Recordul mondial pentru cel mai scurt timp de execuţie a unor poziţii denumite „racheta de tenis” şi „colacul de veceu” îl deţine Daniel Browning Smith. De când a intrat în Cartea Recordurilor, Smith s-a alăturat echipei de realizatori ai seriei de documentare televizate „Supereroii lui Stan Lee”, ocupându-se de căutarea pe mapamond a oamenilor cu abilităţi fizice şi mentale extraordinare. Uimitor, contorsionişti pot fi inclusiv persoane durdulii sau chiar obeze. De exemplu, comediantul canadian Matt Alaeddine, care la 30 de ani cântăreşte 181 de kilograme, îşi poate presa urechile şi obrajii cu... tălpile. Mai mult, cel mai gras contorsio­nist din lume parcă are oase din cauciuc – el a demonstrat că îşi poate disloca umerii pentru a scăpa dintr-o cămaşă de forţă.

×
Subiecte în articol: films 4 fun