x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun ONU va desemna un responsabil pentru primirea extratereştrilor

ONU va desemna un responsabil pentru primirea extratereştrilor

28 Sep 2010   •   00:00

Naţiunile Unite ar avea în vedere instituirea postului de ambasador spaţial - un oficial responsabil cu procedurile de primire a reprezentanţilor civilizaţiilor extraterestre în cazul stabilirii unui contact cu acestea, potrivit The Daily Mail, citat de Mediafax.



Astfel, primul ambasador de acest gen ar urma să devină Mazlan Othman (56 de ani), o astrofiziciană din Malayezia, care conduce în prezent Agenţia ONU pentru problemele spaţiului cosmic (UN Office for Outer Space Affairs, UNOOSA). Ea a făcut deja o declaraţie în care a arătat cât de importantă este elaborarea unui protocol detaliat pentru un eventual contact cu extratereştrii.

"Mai multe organizaţii lucrează intens pentru a stabili contacte cu reprezentanţi ai vieţii extraterestre inteligente şi există speranţa că acest lucru se va întâmpla într-o zi" - s-a declarat convinsă dna Othman, în opinia căreia ONU este platforma cea mai indicată să ofere un răspuns coordonat în cazul unui contact cu extratereştrii.

După cum subliniază The Daily Mail, săptămâna viitoare, astrofiziciana din Malayezia urmează să participe la o conferinţă în Marea Britanie, dedicată problemelor legate de descoperirea civilizaţiilor extraterestre. Între altele, forumul va aborda şi problema procedurii de contact cu "omuleţii verzi" şi cum ar trebui să se răspundă la încercarea extratereştrilor de a stabili contactul cu civilizaţia pământeană.

Potrivit publicaţiei citate, ideea înfiinţării funcţiei de ambasador cosmic trebuie aprobată de Adunarea Generală a ONU

×
Subiecte în articol: lumea