x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ordine - Fictiunea bate realitatea

Ordine - Fictiunea bate realitatea

de George Arion    |    17 Sep 2006   •   00:00

SUSPANS
In aceasta saptamana s-au comemorat cinci ani de la atentatele de la 11 septembrie care au indoliat America si au zguduit intreaga lume. Atunci, doua avioane conduse de piloti sinucigasi au lovit Turnurile Gemene din New York, iar un al treilea s-a infipt intr-o latura a cladirii Pentagonului.

SUSPANS
In aceasta saptamana s-au comemorat cinci ani de la atentatele de la 11 septembrie care au indoliat America si au zguduit intreaga lume. Atunci, doua avioane conduse de piloti sinucigasi au lovit Turnurile Gemene din New York, iar un al treilea s-a infipt intr-o latura a cladirii Pentagonului. Al patrulea, care viza Casa Alba, si-a ratat tinta si s-a prabusit pe un camp in urma unei incaierari intre pasageri si autorii deturnarii. Dar un astfel de scenariu apocaliptic a fost imaginat inca din anul 1996 de celebrul romancier american Tom Clancy ("Vanatoarea lui Octombrie Rosu" ii apartine), care a cunoscut si cunoaste nu numai un imens succes la public, dar s-a bucurat si de aprecierile entuziaste ale lui Ronald Reagan. In cartea sa "Ordine prezidentiale", un Boeing 747 este prabusit, din vointa pilotului, peste cladirea Congresului american exact in momentul in care presedintele SUA si guvernul participau la o sedinta in fata Camerelor reunite. Impactul provoaca moartea a sute de persoane, printre care presedintele, ministri, congresmeni, diplomati, ziaristi. Desigur, neobisnuitul eveniment provoaca haos in America. Insa vicepresedintele Jack Ryan - cunoscut si din alte carti ale lui Tom Clancy - depune juramantul si devine seful statului. Fara sa tina cont ca isi expune familia unor mari primejdii, ignorand pericolele care il ameninta in mod direct, el isi asuma indatoririle cu intelepciune, fermitate si cu mult curaj, dejucand planurile de inlaturare a lui din functie de catre adversarii din interior si, totodata, tinandu-i la respect pe dusmanii din afara care doreau sa profite de imprejurari si sa nimiceasca America. Desi are peste 1.400 de pagini, romanul se parcurge cu febrilitate, intesat fiind cu fapte uimitoare, narate cu multa pricepere in alternarea planurilor si cu o excelenta tehnica a suspansului. Personajele sunt memorabile, chiar si cele cu o aparitie episodica, si sunt urmarite cum actioneaza pe intreg mapamondul. Documentatia la care face apel Tom Clancy este si ea fabuloasa, nefiind la indemana oricui. La sfarsitul romanului ramane o singura intrebare: nu cumva teroristii de la 11 septembrie 2001 l-au citit si s-au inspirat din intamplarile lui? Sau, ca de multe alte ori, si in acest caz fictiunea a luat-o inaintea realitatii, prevestind actele atroce care aveau sa se petreaca?

×
Subiecte în articol: magazin