Palme la popoul doamnei şi despre cum să fim mai buni

Apreciez adânc persoanele care caută să înveţe mereu din experienţa altora, să fure câte-un indiciu de ici, de colo şi să-şi facă viaţa mai frumoasă fără prea mult efort. O astfel de fătucă am întâlnit zilele trecute pe la un local cu nume de pizza. Era tânără, fâşneaţă, cu tenul puţin mâncat de frustrări, oboseală şi poate chiar de o netrebnică de acnee incipientă. Părul vâlvoi, credea ea, o făcea să pară mai atractivă, mai fără de complexe, mai libertină, mai disponibilă poate, şi în orice caz mai nălucă.

Destul de boită şi înveşmântată ca şi cum ar fi dorit ca, la o adică, dacă cineva e interesat, să nu se-ncurce-n prea multe haine până s-ajungă la piersicuţa moale şi suculentă de dinăuntru, dama s-a aşezat nonşalantă şi singurică la o masă de două persoane, şi-a suit repede cracul drept peste ăl stâng şi s-a pregătit de poziţia intelectualului preocupat de o lectură bună.

Cu buziţele un pic ţuguiate, doar atât cât să marcheze efectul strălucitor al rujului roşu flacără care-i vopsea guriţa, s-a îndreptat de spate ca orice ins adâncit în treaba lui pe care ţine morţiş s-o facă aşa cum se cuvine şi a-nceput să bifeze cu nesaţ de pe listă tot ce-i poftea stomăcelul lipit de coloana vertebrală. Cât ai zice peşte sau, în cazul ei, "mi-e foameeee", masa i s-a umplut cu bunătăţi afumate, înecate-n grăsimi păcătoase şi tăvălite-n sosuri smântânoase.

Evident, micuţa rasată s-a concentrat repede pe hălpăneală, în vreme ce personalul îşi freca mâinile întrebându-se oare cine va plăti ospăţul deja un pic obscen.

Când colo, din umbra intrării apare şi tătucul protector. Un nenişor mediu la stat, gri în cap şi la costum, cu o pereche de ochi tare jucăuşi şi nişte mâini micuţe, de om zgârcit, dar care vai, păreau tare zglobii când se plimbau de sus în jos pe laterala mâncătoarei de calorii, de la umăr adică înspre genunchii ei pătraţi şi firavi.

Cadâna, după ce s-a ghiftuit bine de tot, a-nceput să-i acorde şi tătucului un pic de atenţie, mai ales că o cam deranja mişcarea asta de du-te-vino desfăşurată de mâna lui (probabil împiedica o digestie corectă), aşa că i-a luat omului palma şi a pus-o să stea liniştită în poala ei şi să-i încălzească-ntre picioarele până dă ea gata şi desertul (o cremă de brânzică dulce, mamă, mamă!).

În răstimp, ca omului să nu i se urască de-atâta frecuş la rece, dama îşi mai punea în mişcare cizmuliţele noroite şi împodobite cu ţinte, aşa cum văzuse în filme, de ajunseseră pantalonii de costum ai nenelui să pară cu nimic mai presus de nişte amărâţi de pescăreşti uzaţi.

În fine, la sfârşit fata i-a dat tătucului ce era al tătucului: nota de plată pentru potol, un pupic gras de unsoare pe obrazu-i fin şi un superb zâmbet care-i trăda dantura înroşită de rujul ieftin. Tătucul, ca la un semn, a mirosit că vine vremea pentru desertul lui şi au plecat împreună, de mână. Ea bălăbănindu-se ridicol pe cizmoacele cu tocuri şi tătucul cu tivul pantalonului ferfeniţă, dar cu ditamai mândreaţa semeţindu-se dinspre fermoar.

Se grăbeau spre ieşire şi făceau remarci gălăgioase despre ce şi cum vor opera împreună cu ajutorul mătărângii sculate a nenului. Problema mea, în cele din urmă, e că n-am înţeles exact ce urma să i se întâmple micuţei. Oricum, era ceva cu nişte palme pe fundul ei gras (de unde până unde nu ştiu, probabil tătucul băuse şi el ceva pentru curaj şi potenţă sporită), iar ea se miorţăia că vrea musai să-l înghită tot (câta nehalitaaa!).

Mă rog, văd că oricum treaba cu grija faţă de seamăn e o chestie la modă care cred că ar trebui deja să facă obiectul interesului public. Mai exact, Monica Columbeanu e cea care m-a tras de atenţie în direcţia asta când am zărit-o două minuţele pe la o emisiune unde vorbea de nişte băi alături de fostul şofer. În fine, sălbaticii ăia din platou nu prea înţelegeau cum devine cazul, însă Monica i-a pus repede la locul lor de primitivi fără inimă şi le-a explicat toată un zâmbet cum lumea în ziua de azi e aşa de haină şi îşi tratează angajaţii aşa de rău, când de fapt n-ar trebui.

Motiv pentru care mă gândesc că fata are dreptate şi trebuie toţi să devenim mai buni. Aşa că mă aştept ca şeful meu direct, undeva după ora prânzului, să mă invite la dânsul pe canapea şi să-mi proceseze un scurt masaj profesionist la omoplaţi, că de când cu sarcina îmi vine destul de greu să-mi car greutatea trebăluind după urgenţele dumisale.

Apoi, de asemenea, când copilul mic va veni pe lume, am aceleaşi aşteptări şi de la soţul meu. În caz că bona se va simţi obosită sau tracasată, el să facă bine să o îmbăieze în cada noastră conjugală şi de asemenea să-i facă şi nişte ouă ochiuri pentru când i-o fi femeii foame. Ca să arătăm că noi nu suntem nişte animale şi că ne pasă şi de oameni, nu doar de balene! Da, aia zic.