x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Paradisul familiei Obama

Paradisul familiei Obama

de Sînziana Stancu    |    20 Iul 2010   •   00:00
Paradisul familiei Obama
Sursa foto: Jim Young/Reuters

De când a ajuns, vineri după-amiază, pe Mount Desert Island - a treia insulă ca mărime de pe coasta de Est a Statelor Unite - toată lumea din regiune este în efervescenţă, pentru că puţini se aşteptau ca el să vină acolo.

Cel care ştia sigur destinaţia a fost câinele Bo, portughezul de apă al familiei Obama, care şi-a luat vacanţă cu o zi înainte şi a sosit în Maine la bordul unui mic avion particular, însoţit de unul dintre consilierii personali ai preşedintelui, Reggie Love. Este a doua oară când preşedintele Barack Obama ajunge în Maine, în zilele sale libere.

Familia prezidenţială a călătorit spre destinaţia de minivacanţă într-un G3 Gulf Stream, pentru că Air Force One era prea mare pentru pista de aterizare de pe micul aeroport din Trenton, care a fost închis temporar, cu ocazia sosirii preşedintelui. Zona de coastă a fost patrulată de un elicopter al Pazei de coastă americane, iar de la aeroport până pe Mount Desert Island familia Obama s-a deplasat într-un convoi de 16 vehicule.

Înnebuniţi după sport şi mişcare în aer liber, membrii familiei prezidenţiale nu au pierdut nici o clipă de "mişcare". Primele ore după sosire le-au petrecut mergând pe bicicletă (90 de minute), plimbându-se pe drum de munte şi călătorind pe apă în jurul insulei. Au urcat pe Cadillac Mountain, cel mai înalt vârf de pe coasta de Est. Apoi, Obama şi-a tratat familia cu îngheţată în centrul staţiunii Bar Harbor. Cu cornetul deliciosului desert din nucă de cocos în mână, dar oprindu-se din mâncat, preşedintele a găsit câteva momente pentru a se fotografia cu publicul.

Prima zi de vacanţă s-a încheiat cu o plimbare cu barca prin golf şi cu o cină la malul mării, la Stewman's Lobster Pound. Masa prezidenţială a fost aşezată chiar pe dig, pentru că deviza familiei Obama pentru această vacanţă a fost "în mijlocul naturii". Obama şi Prima Doamnă, Michelle, au mâncat homari pe săturate, în timp ce fiicele lor, Malia şi Sasha, au comandat "un coş cu creveţi". Directorul restaurantului, Jeff Buffington, care i-a făcut lui Obama surpriza cinei de pe dig, a povestit că preşedintele a fost foarte încântat şi chiar recunoscător pentru gestul lui şi că a fost foarte "prietenos" şi "a dat mâna cu toată lumea" şi la sosire, şi la plecare.

A doua zi a familiei Obama a început cu o partidă de tenis de câmp, la selectul club Bar Harbor, construit de J.P. Morgan în 1929. Apoi au călătorit cu toţii spre Southwest Harbor şi au luat prânzul la Hotelul Claremont. Au trecut prin apropierea farului din Bass Harbor, aflat într-o prăpastie stâncoasă din partea de sud a insulei.
Anul trecut, familia Obama şi-a petrecut vacanţa în Hawaii, în Martha's Vineyard, o insulă selectă, preferată de celebrităţi.


Cosmarul turiştilor
Vacanţa preşedintelui nu a fost la fel de reuşită şi pentru turiştii care au nimerit cu el în Maine. "E cea mai urâtă zi din viaţa mea", se lamenta un puşti de 6 ani în faţa tatălui său, aflând că Bar Island tocmai fusese închis pentru public. "N-o să-l votez data viitoare, tati", a hotărât puştiul supărat că din cauza preşedintelui nu putuse să-şi petreacă ziua în locul dorit. Dar pe alţii nu i-au deranjat restricţiile. O familie canadiană chiar s-a bucurat că "respiră" alături de Obama, cu toate că fetiţa lor de 3 ani vroia să adune scoici de pe plaja interzisă publicului. Dar Serviciile Secrete ale preşedintelui au recompensat-o pe micuţă cu o insignă de-a lor. Obama a fost mană cerească pentru Mount Desert Island. Un chelner al restaurantului unde a fost cazată presa spunea că speră ca "bar Harbour să fie inclus pe harta naţională a destinaţiilor de vacanţă" după sejurul preşedintelui. "Pe unde calcă preşedintele, vin banii!", a spus chelnerul.

×
Subiecte în articol: magazin