x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Penelope Cruz şi Javier Bardem s-au căsătorit în Bahamas

Penelope Cruz şi Javier Bardem s-au căsătorit în Bahamas

14 Iul 2010   •   00:00
Penelope Cruz şi Javier Bardem s-au căsătorit în Bahamas

Idila de Oscar dintre Penelope Cruz şi Javier Bardem şi-a consumat o nouă etapă. Cei doi actori s-au căsătorit într-o ceremonie privată în Bahamas. Rochia de mireasă a actriţei a fost creată de bunul ei prieten John Galliano.



Purtătorul de cuvânt al Penelopei Cruz, Amanda Silverman, a confirmat că aceasta s-a căstătorit la începutul lunii iulie la vila unui prieten din insulele Caraibe. Ea a menţionat într-un e-mail că ceremonia pentru Cruz, în vârstă de 36 de ani, şi Bardem, în vârstă de 41 de ani, a fost una discretă la care au participat doar membrii familiilor şi prietenii apropiaţi.

Rochia de mireasă a actriţei a fost creată de bunul ei prieten John Galliano, scrie The Daily Telegraph, citat de Antena3.

Cruz şi Bardem, care au început să iasă împreună în 2007, sunt amândoi din Spania. Ei au jucat împreună în filmul din 2008 al lui Woody Allen, comedia romantică Vicky Cristina Barcelona. În respectivul film, Cruz a jucat un rol violent al fostei soţii a lui Bardem, un rol secundar pentru care a primit şi premiul Oscar.

Bardem este şi el un laureat al premiilor Academiei de Film, fiind desemnat câştigător la categoria "cel mai bun actor în rol secundar" în 2007 pentru "No Country for Old Men".

Speculaţiile că respectivii doi actori urmau să se căsătorească tot apăreau la Hollywood în ultimele săptămâni, astfel că acum dubiile au fost înlăturate.

×
Subiecte în articol: magazin