x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pictură decorativă în neolitic

Pictură decorativă în neolitic

de Anca Aldea    |    07 Noi 2010   •   00:00
Pictură decorativă în neolitic

Omul din neolitic era, cu siguranţă, un bun gospodar. Cultiva grâne, domesticea animale, îşi făurea unelte şi arme. Cercetări de ultimă oră arată că oamenii care au trăit în acea perioadă aveau un simţ deosebit al esteticului. Ei îşi pictau casele şi le ornau cu bun-gust. Strămoşii noştri de acum 5.000 de ani colorau pereţii interiori ai caselor pentru a-şi face locuinţele mai primitoare, spun arheologii britanici.

Desenau zigzaguri pe pereţi, folosind pigmenţi roşii, galbeni şi portocalii obţinuţi din minerale găsite în apropierea aşezărilor. Pentru ca pigmenţii să aibă consistenţa dorită, mineralele erau zdrobite şi amestecate cu seu de animale şi cu ouă sau cu lapte. Până în prezent, oamenii de ştiinţă credeau că romanii au fost primii care au folosit în urmă cu 2.000 de ani vopsele pentru decorarea caselor. Ruinele a 15 căsuţe au fost dezgropate pe cea mai mare din insulele Orkney (Scoţia) în anii '80, unde se află "o horă" de monumente preistorice circulare. În 2009 au mai fost scoase la lumină câteva temple, unde, se pare, se închinau oamenii care au locuit pe aceste meleaguri în urmă cu 5.000 de ani.

Arheologii au fost surprinşi să remarce câteva pietre colorate şi decorate. "Am găsit şapte pietre, având lungimea de 90 de centimetri şi lăţimea aproape 8 centimetri. (...) Unele erau vopsite, altele par să fi fost desenate cu forme în zigzag. Când te gândeşti la neolitic, îţi vine în minte o lume gri, monocromă. Dar acum ştim că ei foloseau culori pentru a-şi picta pereţii locuinţelor", explică arheologul Nick Card. Cercetătorii nu au reuşit să afle dacă toţi pereţii unei case erau vopsiţi sau doar anumite porţiuni din construcţie. I-a fascinat însă faptul că aceste vopsele s-au păstrat intacte o vreme atât de îndelungată. "Cred că oamenii din neolitic nu erau foarte diferiţi de noi", a conchis profesorul Card.

×
Subiecte în articol: magazin