x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Portia De Rossi şi-a schimbat numele în Portia DeGeneres

Portia De Rossi şi-a schimbat numele în Portia DeGeneres

24 Sep 2010   •   00:00

Actriţa Portia De Rossi a preluat numele de familie al partenerei ei de viaţă, Ellen DeGeneres, devenind astfel în mod oficial doamna DeGeneres.



Un judecător de la Curtea Superioară din Los Angeles a aprobat cererea starului din sitcom-ul "Arrested Development" de a-şi schimba numele de familie din De Rossi în DeGeneres, aceasta preluând astfel numele de familie al partenerei sale de viaţă, Ellen DeGeneres.

Potrivit acestor documente, noul nume oficial al actriţei este Portia Lee James DeGeneres.

"Sunt încântată de faptul că am preluat pe cale legală numele partenerei mele de viaţă. Voi continua să folosesc, însă, numele Portia de Rossi din motive comerciale", a declarat noua doamnă DeGeneres.

Actriţa, care a apărut recent în serialul american "Better Off Ted", s-a căsătorit cu realizatoarea de emisiuni de televiziune Ellen DeGeneres în 2008, într-o perioadă în care căsătoriile între persoanele de acelaşi sex erau legale în statul american California.

Portia de Rossi, care a jucat în serialele "Ally McBeal", "Prietenie pe muchie de cuţit/ Nip/Tuck" şi "Arrested Development", şi-a mai schimbat o dată numele - din Amanda Lee Rogers -, la vârsta de 15 ani.

Artistă de musicaluri, actriţă şi autoare de cărţi, Ellen DeGeneres a provocat un şoc în rândurile opiniei publice în 1997, când a anunţat că este lesbiană, în timpul unei emisiuni a lui Oprah Winfrey. În prezent, Ellen DeGeneres prezintă un popular talk show de televiziune care îi poartă numele, notează Mediafax.

Joi, Ellen DeGeneres a glumit într-un mesaj postat pe platforma de micro-blogging Twitter, declarând că "tribunalul a aprobat cererea Portiei de a-şi schimba numele. Acum ea se numeşte oficial Portia Winfrey".

×
Subiecte în articol: lumea