x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Puternice şi frumoase

Puternice şi frumoase

de Adriana V. Paduraru    |    26 Iun 2009   •   00:00
Puternice şi frumoase
Sursa foto: /AFP PHOTO/MEDIAFAX

Cele mai dorite femei din istorie. Femei frumoase, femei puternice, femei despre care, la un moment dat, am învăţat din cartea de istorie. Iată o scurtă prezentare a unor personalităţi care au lăsat urme adânci în conştiinţa oamenilor, dar şi în inimile bărbaţilor.



Dacă ar fi să alcătuim un clasament, cu siguranţă pe primul loc s-ar afla Jacqueline Kennedy Onassis, cea mai tânără primă doamnă din istoria Americii. Jackie a pus pe jar inimile multor bărbaţi. Avea şi cu ce: stilată, educată, inteligentă şi cu trăsăturile unui topmodel. După ce a rămas văduvă, în 1963, doamna Kennedy a fost curtată asiduu. Presa momentului a cuplat-o pentru scurt timp cu David Ormsby-Gore şi Roswell Gilpatric. Însă nimic n-a fost confirmat oficial. Tocmai de aceea vestea căsătoriei cu Aristotle Onassis a fost un adevărat şoc pentru toată lumea.  Tot frumoasă şi deşteaptă a fost şi Cleopatra. Farmecele ei au fost descrise de Cassius Dio, istoric roman: "O femeie de o frumuseţe fără pereche. Avea, de asemenea, o voce încântătoare şi ştia cum să se facă plăcută tuturor". Nu-i de mirare că a cucerit inimile a două figuri emblematice ale Imperiului Roman, Iulius Cezar şi Marc Antoniu. Cel din urmă şi-a părăsit familia pentru a se căsători cu frumoasa regină a Egiptului.

REGINA VIRGINĂ. Cunoscută ca Regina Virgină, Elisabeta I era departe de titulatura pe care o căpătase. Frumoasă şi puternică, Elisabeta a atras foarte mulţi cavaleri. Însă îi placea să se joace cu inimile lor şi să se dea greu de cucerit. Ultima sa relaţie a avut-o cu FranÎois, duce de Anjou, cu 22 de ani mai tânăr decât ea.

BISEXUALĂ.
Maria Antoaneta a Austriei i-a cucerit pe francezi. Ludovic al XVI-lea s-a căsătorit cu o tânără de 16 ani înaltă, cochetă, cu piele albă, părul blond şi ochii albaştri. S-a pretins pe durata vieţii sale ba că ar fi fost lesbiană, bă că ar fi fost o devaratoare de bărbaţi întreţinând relaţii sexuale inclusiv cu cumnaţii ei. Nu există însă nici o dovadă clară în acest sens. Cert este că toate aceste acuze au ajutat la declanşarea Revoluţiei Franceze.

PRINŢESA INIMILOR. Frumoasă, carismatică, de viţă nobilă, ce-şi poate dori mai mult un viitor rege al Marii Britanii. Diana a fost imediat îndrăgită de englezi, nu şi de Charles, care tot înspre Camila Parker Bowles a tras. După divorţ, Diana a avut o relaţie de un an şi jumătate cu un cardiolog foarte respectat din Pakistan, Hasnat Khan şi cu Dodi Al-Fayed.

Spionaj şi exotism
Margaretha Geertrude Zelle a avut o viaţă plină de scandaluri încă din copilărie, când a fost exmatriculată din şcoala unei mănăstiri unde trebuia să deprindă arta gospodăriei şi bunele maniere, pentru că l-a sedus pe directorul instituţiei. După despărţirea de ofiţerul Campbell MacLeod, tânăra pleacă la Paris, unde alege prostituţia ca sursă de venit. Viaţa ei se schimbă o dată cu intrarea într-un circ ambulant. Aici învaţă tainele dansului oriental şi hotărăşte să-şi schimbe numele în Mata Hari (expresie care înseamnă ivirea zorilor), pretinzând că este fiica unei indience care a murit la naştere. Noul personaj are un succes rapid şi răsunător. Este asaltată de o mulţime de admiratori, în scurt timp devenind cea mai scumpă curtezană din Europa. În 1915 este acuzată de spionaj în detrimentul Franţei. Pentru a-şi dovedi nevinovăţia, ea se oferă să acţioneze ca agent dublu. A fost arestată la 12 februarie 1917, cinci luni mai târziu fiind adusă în faţa instanţei într-unul dintre cele mai controversate procese ale secolului.

Deşi n-au adus nici un fel de dovezi concludente, acuzatorii au obţinut sentinţa de înaltă trădare, şi Mata Hari a fost condamnată la moarte.

×
Subiecte în articol: magazin