x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rebeca Walter - Business woman cu suflet de artist

Rebeca Walter - Business woman cu suflet de artist

de Oana-Maria Baltoc    |    23 Oct 2009   •   00:00
Rebeca Walter - Business woman cu suflet de artist
Sursa foto: Lucian Alecu/Jurnalul Naţional

"Cum îţi aşterni, aşa dormi", spune o vorbă din popor. Iar în cazul vedetei Antena 2, Rebeca Walter, zicala are 100% acoperire. Carieră în televiziune, afaceri prospere, o casă superbă în care am făcut fotografii pe măsură, căsătorită de 13 ani cu un bărbat de la care recunoaşte că a avut multe de învăţat, dar pe care l-a mai învăţat şi ea câte ceva, şi doi copii, o fată şi un băiat, aşa cum visează orice femeie. O viaţă împlinită, pentru care Rebeca Walter a muncit cot la cot cu soţul său încă înainte de a face o familie împreună.



MUZICĂ, AFACERI, TELEVIZIUNE. Drumul până în prezent a fost presărat şi cu hopuri, dar ambiţia şi mai ales curajul de a o lua de la capăt chiar şi după ce a dat cu capul de pământ au adus-o la momentul de astăzi. Şi mai există ceva care a contat foarte mult în această ecuaţie. Faptul că îi place să experimenteze. A cântat folk până pe la 20 de ani, chiar are câteva compoziţii personale pe care i-ar plăcea să le înregistreze la un moment dat, fie şi pentru a le asculta din când în când alături de cei dragi: "Sunt artistă în sufletul meu şi faptul că am urcat pe scenă m-a ajutat foarte mult în apariţiile tv. Măcar pentru că ştiu foarte bine să camuflez faptul că am emoţii, pentru că nu întotdeauna sunt la fel de relaxată". Apoi a făcut muncă de secretariat, a lucrat şi la o agenţie de turism, a făcut Facultatea de Drept, însă a preferat să se dedice afacerilor alături de soţ. Acum o vedeţi duminică de duminică la Antena 2, în emisiunea care îi poartă numele tocmai pentru că o reprezintă: energică, diversă, interesantă.

DIN SUFLET. În urmă cu ceva timp a cochetat şi cu ideea de a face o emisiune politică, doar îl admiră pe Ion Cristoiu, dar a ales divertismentul şi nu îi pare rău deloc, ţinând cont de felul în care se face politică în România. Totuşi, şi-ar dori  să invite politicieni în emisiune şi să-i descopere aşa cum sunt în mediul lor personal: "Sunt convinsă că o astfel de abordare poate schimba percepţia oamenilor asupra unui politician. Şi, din păcate, sunt foarte mulţi cei care nu se lasă cunoscuţi într-o altfel de lumină. Aş vrea să mai aduc în atenţia telespectatorilor şi cazuri sociale pentru care chiar să facem ceva. Am şi o fundaţie şi mă voi concentra pe viitor şi în acest sens. Am ajutat împreună cu soţul meu multe familii, pentru că am o sensibilitate aparte pentru copiii aflaţi în dificultate. Nu mi-am dorit să fac public ajutorul pe care l-am dat pentru că nu ăsta este scopul. Însă nu ai cum să rămâi deoparte în faţa suferinţelor altora, mai ales dacă am avut posibilitatea să ajut. Îmi educ şi copiii în acest spirit, le arăt şi le explic de câte ori am ocazia ce înseamnă să-i ajuţi pe cei mai puţin norocoşi. Fiica mea chiar şi-a format obiceiul de a strânge periodic haine şi jucării pe care le oferă celor necăjiţi. Mă afectează teribil când văd în jurul meu suferinţa unor copii".

×
Subiecte în articol: vedete