x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rockeri cu marsupiu

Rockeri cu marsupiu

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    08 Sep 2007   •   00:00
Rockeri cu marsupiu

Pentru prima oară după mai bine de 15 ani, Eddie the Head şi Iron Maiden, trupa al cărei mascotă este, vor reveni in Australia la inceputul anului viitor, prima oprire din Somewhere Back in Time World Tour.

Pentru prima oară după mai bine de 15 ani, Eddie the Head şi Iron Maiden, trupa al cărei mascotă este, vor reveni in Australia la inceputul anului viitor, prima oprire din Somewhere Back in Time World Tour.

Aces High. Emisfera sudică in care jumbo-jet-ul făcut la comandă va ateriza in debutul turneului mondial va avea parte de o rememorare a carierei de 32 de ani a trupei-emblemă pentru metal-ul anilor ’80, in oraşe ca Perth, Melbourne, Sydney şi Brisbane, atăt scenografia căt şi song-list-ul avănd ca temă principală evenimentul rock prin definiţie al perioadei 1984-1985, Powerslave Tour. O uriaşă piramidă, efecte pirotehnice de excepţie, o versiune mecanizată de 30 de metri a mascotei Eddie thea Head ;i mai ales performace-ul care se anunţă de excepţie, demonstrează că veteranii mai au incă lucruri de spus, despre formă, dar mai ales despre fond, in rock-ul mondial.
"Deja de căţiva ani plănuim acest turneu in Australia, aşa că suntem extrem de fericiţi că toate se intămplă pănă la urmă exact aşa cum ne-am dorit", a declarat basistul Steve Harris. "Le mulţumim fanilor noştri de acolo că au păstrat flacăra vie şi ne pare rău dacă absenţa noastră de atăţia ani i-a dezamăgit cumva".

Back in the Village. Ar fi al patrulea turneu pe care Iron Maiden il intreprinde in Australia, de la prima prezenţă aici, in 1982, apoi in 1985 şi, cea mai recentă, in 1992. Trupa, secondată de o masivă echipă tehnică cu nu mai puţin de 60 de colaboratori şi 12 tone de echipament de scenă, va porni din ţara cangurilor in turneul mondial la bordul unui Boeing 757 comandat special şi decorat cu imagini ale lui Eddie.
Dar elementul principal al aventurii aviatice a trupei, va fi pilotul aeronavei de lux. Căci Bruce Dickinson, se va afla el insuşi la manşa avionului pus la dispoziţie de Astraeus Airlines, companie la care vocalul din Iron Maiden este şi căpitan de aeronavă. "Turneul acesta, mai mult decăt oricare de pănă acum, imi dă posibilitatea unică de imbina cele două mari pasiuni, muzica şi zborul", a declarat el. "N-aş fi ratat ocazia pentru nimic in lume".

Chemical Wedding. Unul dintre cele mai bine văndute albume solo ale vocalului Bruce Dickinson, din perioada de auto-exil din trupa care l-a consacrat, se va materializa şi intr-un lung metraj horror. Turnarea pentru "Chemical Wedding", incepută deja de luni bune, se va incheia undeva la inceputul anului viitor, filmul intrănd insă pe marile ecrane cel mai probabil abia in toamna lui 2008, mai ales datorită coloanei sonore supervizată de părintele lui Eddie in persoană care, datorită turneului mondial, va fi din ce in ce mai puţin prezent in studiouri.
Bazat pe scenariul scris de Bruce Dickinson, filmul va avea parte de regia lui Jim Doyle, asistent al celebrului Terry Gilliam la filmul-cult "Brazil". Ar fi a doua colaborare dintre cei doi artişti, după videoclipul "Can I Play With Madness". Vedeta filmului este actorul Simon Callow, in rolul profesorului Haddo, o reincarnare a ocultistului Aleister Crowley, cel supranumit "cel mai malefic om din Anglia". Readus la viaţă in film ca urmare a unui experiment, il va transforma pe timidul profesor intr-o figură carismatică, dar intunecată, a campusului Universităţii Cambridge din zilele noastre.
Pănă la premiera filmului, insă, evenimentul principal al rock-ului mondial, Somewhere Back in Time World Tour, işi află grandiosul debut in capitala australiană.

×
Subiecte în articol: magazin