x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rusinea, boala grea

Rusinea, boala grea

21 Apr 2005   •   00:00

VEDETE
Dr. Andrei ne-nvata cum sa ne "dezbracam" in public

Cristian Andrei considera prioritar interesul educativ. Desi exista si un interes comercial incontestabil, televiziunea ii permite sa promoveze public o atitudine deschisa fata de consilierea sociala.

  • de MIRUNA MIHALCEA

  • Credeti ca cei care vin la emisiunea "9595 - Te invata ce sa faci" au probleme reale sau cauta doar publicitate?
    Exista aceasta idee preconceputa, contemporana, conform careia problemele de ordin psihologic se discuta in intimitate, ca si cum ar fi o chestiune de dezbracare, de pudoare, cand de fapt exista o serie intreaga de probleme pe care oamenii le dobandesc de la comunitate, mai putin de unii singuri. Si atunci tot in atitudinea celorlalti sta si rezolvarea. Iar acestia au acces la o astfel de problema prin mass-media. Azi exista curente foarte bine puse la punct in mediul profesional, cel putin in Europa Occidentala, care cer diverselor institutii ce cunosc copiii abuzati, de exemplu, sau sotiile abuzate, sau cazuri de abandon si asa mai departe sa expuna public pe cel care face o astfel de fapta. Si asta pentru ca, se pare, nici inchisoarea, nici actiunea in justitie, nici actiunea individuala, nici cea din intimitate nu au eficienta, decat daca acestui om i se pune o bariera publica. Eu n-am nici un fel de remuscare atunci cand in emisiune vine un barbat care a violat, care a batut sau o mama care si-a abandonat copilul. Nu am nici un fel de retinere in a discuta pe fata, cu toti oamenii acolo, despre aceste episoade, pentru ca alta sansa de a arata cazul real precum si solutiile de rezolvare nu avem.

    Care sunt cele mai frecvente cazuri care ajung sa fie expuse public?
    Un caz tipic pentru o expunere publica este nasterea unui copil care a fost ascuns. Fie de o mama prea tanara, fie de niste parinti care se tem de oprobriul public, fie de insusi tatal care nu recunoaste copilul. Or, atunci cand se naste un copil, nu ai de ce sa te faci ca nu exista, si nici ca reprezinta o chestiune de intimitate. Cum au facut ei dragoste atunci, e intr-adevar o chestiune de intimitate, dar nasterea si recunoasterea unui copil sunt chestiuni publice.

    Exista vreo posibila justificare pentru un astfel de gest?
    E adevarat, sunt unele discutii care daca sunt purtate in public produc o trauma unor persoane. De obicei, unor terte persoane, nu celor in cauza. Si noi incercam sa gasim un echilibru intre ceea ce vor redactorii, si anume o expunere cat mai mare, si ceea ce cred eu ca e in interesul persoanei implicate. De aceea, purtam mereu discutii inainte de emisie, atat eu cu redactorii cat si eu cu persoanele care vor aparea in direct. Si cantarim intre aceste doua puncte de vedere.

    Dar ce se intampla cu cazurile astea dupa ce ies din platou?
    Nu e terapie ce facem acolo. Acolo e doar consiliere. In platou nu se ajunge la metode terapeutice. E doar o consiliere psihosociala. Oricum, eu incerc sa identific inainte de emisie care este interesul lor, ce-si doresc invitatii de la mine. Si asta devine prioritate pentru mine, indiferent de ce mi s-ar spune in casca. Urmeaza discutia in platou si dupa platou avem fie o referire catre specialistii care sunt acolo sau colegi de-ai specialistilor care sunt invitati, fie o informatie despre servicii sociale, medicale, juridice, din toate domeniile de care ar avea nevoie persoana respectiva. Fie solutii sociale, cu autoritatile locale, cu institutii centrale sau locale, ba chiar avem doi oameni care s-au angajat la Antena 1 dupa ce au fost in emisiune. Mai stau de vorba din cand in cand cu ei si sunt foarte bine.

    Interesul comercial nu se bate cap in cap cu dorinta, pana la urma profesionala, de ajuta invitatul?
    Vezi, nu e interesul meu sa vand emisiunea. Interesul meu e cel educativ. Dar am o speranta: ca poate sa rezulte ceva interesant si vandabil pentru o televiziune si din solutiile la care se ajunge in urma discutiilor noastre si din ceea ce invata oamenii privind la televizor, nu doar din expunerea scandaloasa a unor aspecte de viata. Pentru ca putina psihologie sociala inseamna pe undeva si putina cultura. Asa poti sa-ti dai seama daca o persoana se teme de tine, daca o persoana te minte, sau de ce altii sunt agresivi cu tine, iar astea sunt toate lucruri pe care trebuie sa le cunoastem in masa. Noi facem practica acolo-n platou. Si ma bucur ca la tineri deja a prins, si chiar as putea spune ca se bat pe locuri.

    Ati simtit vreodata ca un invitat doreste doar expunere mediatica?
    De obicei, eu accept sa vina si personajul care pozeaza in victima si cel pe care-l acuza el. Pentru interesul comercial, conflictul dintre cei doi e destul de interesant, dar pentru mine este extrem de important sa aflu ambele versiuni, ca altfel nu se poate o mediere intre ei. Pentru a rezolva un caz, trebuie sa-ti indrepti atentia catre agresor, sa-i castigi increderea, ca sa-l poti convinge. Degeaba ajuti o victima astazi cand maine agresorul o ia de la capat, pentru ca agresorul ramane acelasi.

    De cand practicati genul acesta de consiliere?
    Sunt medic psihiatru de copii si adolescenti. Am facut consiliere pe abuzuri sexuale vreme de 4 ani, la Organizatia Salvati Copiii. Am facut un cvorum pentru copiii bolnavi de SIDA sau alte boli fatale si lucrez, in fiecare zi am 5 pacienti la Institutul de Relatii Umane pe care l-am infiintat. E la Cotroceni. Si sper sa fie mai mare si mai vizibil la un moment dat.

    Se stie ca, nu de putine ori, medicii psihiatri ajung ei insisi pacienti. De ce?
    Sunt oameni care au personalitati un pic dizarmonice si cauta domenii de activitate psihosociala, de pilda psihologia, psihiatria, care sa raspunda cumva framantarilor lor mai vechi, din adolescenta si de aceea se pare ca o parte din cei care au specialitatea asta devin dezechilbrati. Dar o buna parte erau dinainte. Unii merg la yoga… Ei se nasc de fapt cu problema asta.

    Ce inseamna o personalitate dizarmonica?
    E o personalitate ale carei componente nu functioneaza in deplina armonie, astfel incat sa obtina o adaptare maxima, la mediul extern si intern.

    Ce face un psiholog sau un psihiatru cand isi termina programul? Totul se opreste la usa cabinetului, sau genul asta de meserie il iei si acasa?
    Nu. E o atitudine profesionala. Daca ma-ntrebi direct, eu nu m-apuc sa-mi consiliez sotia. Ce gogosari sa cumpere sau cum sa vorbeasca cu copiii. Nu fac asta in familie. Noi doi, eu cu sotia mea, am fost sa ne consilieze altcineva. Asa se face. Nu te-apuci tu…Dar exista un cadru profesional care are niste parametri: de confidentialitate, de sustinere, de implicare pozitiva, deci de o atitudine pozitiva, sunt niste principii care guverneaza activitatea asta.

    Exista aceasta idee preconceputa, conform careia problemele de ordin psihologic se discuta in intimitate, ca si cum ar fi o chestiune de dezbracare, de pudoare. De fapt, problemele sunt cauzate de comunitate si acolo este si rezolvarea.

    Eu accept sa vina si personajul care pozeaza in victima si cel pe care-l acuza el. Pentru interesul comercial, conflictul dintre cei doi e destul de interesant, dar pentru mine este extrem de important sa aflu ambele versiuni, ca altfel nu se poate o mediere intre ei.

    MEDIC SI ASISTENTA MEDICALA
    S-a nascut la Targoviste, in 1961. A urmat Liceul Sanitar si Facultatea de Medicina. Este medic si asistent medical, desi initial avea de gand sa devina "sofer de avioane". Nu suporta agresivitatea, zgarcenia si prostia si ii pare rau ca reuseste sa-i dezamageasca exact pe cei la care tine cel mai mult. Iubeste desenul, psihologia si puiul afumat la ceaun cu vin rosu. Ii place sa fie vedeta pentru ca poate astfel sa-i influenteze pe cei din jur, intr-un mod pozitiv si nu-i place pentru ca se uita lumea la el ca la televizor, chestiune care-l face sa se simta "devorat".
    ×
    Subiecte în articol: interesul