x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun S-au născut primii câini gemeni identici

S-au născut primii câini gemeni identici

01 Sep 2016   •   21:15
S-au născut primii câini gemeni identici

O căţea din rasa Irish Wolfhound a dat naştere la ceea ce se crede că este prima pereche de câini gemeni monozigoţi din istorie. Aceştia au venit pe lume, împreună cu alţi cinci frăţiori, la Rant en Dal Animal Hospital din oraşul Mogale din Africa de Sud, relatează joi BBC.

Veterinarul Kurt de Cramer, care a efectuat operaţia de cezariană, a observat iniţial că femela avea o umflătură neobişnuită lângă uter. Ulterior, acesta a fost uimit să vadă că cei doi fetuşi erau ataşaţi de placentă prin acelaşi cordon ombilical. ''Când am realizat că puii aveau acelaşi sex şi aceleaşi semne am suspectat imediat că ar putea fi gemeni identici, provenind dintr-un embrion care s-a divizat'', a declarat acesta.

Specialiştii în reproducţie de la Universitatea James Cook din Townsville, Australia, şi de la Universitatea din Pretoria, Africa de Sud, au confirmat ulterior bănuiala medicului veterinar, în urma analizelor de sânge efectuate când puii aveau două săptămâni şi apoi la şase săptămâni de la naştere. Cercetătorii au afirmat că, dacă nu s-ar fi intervenit prin cezariană, gemenii ar fi avut mici şanse de supravieţuire.

Deşi este primul caz înregistrat de gemeni monozigoţi la câine, este greu de afirmat cât de rar se petrece un asemenea eveniment în lipsa analizelor ADN, mai arată sursa citată.

Fetuşi de gemeni identici au mai fost observaţi la tatu şi la cai.

AGERPRES

×