Sabina Iosub

Aş spune mai degrabă de ce am făcut ASE şi nu Facultatea de Jurnalism, căci aici e cheia. Am vrut încă de mică să fac presă, iar mama (Anca Florea - n.r.) s-a chinuit cumplit să mă abată de la acest drum, ştiind, desigur, cât de grea e viaţa de jurnalist. Şi mi-a explicat un lucru extrem de important. Că meseria asta se face cu sufletul şi cu talent. Iar dacă nu-ţi place şi nu ai talent... poţi să pleci acasă. Aşa am decis să mă duc la ASE, să am cumva şi o variantă alternativă. În primul an de facultate m-am angajat însă în radio şi nu a mai fost drum de întoarcere. Am terminat, desigur, facultatea, am făcut şi un master în ştiinţe politice şi pot să spun cu mâna pe inimă că tot ce am învăţat atât în facultate, cât şi la master am folosit, fără să-mi dau seama uneori, în presă.

● Dar la Antena?

Uite, îţi spun un secret. Mi-am dorit dintotdeauna să lucrez în Antenă. De-asta nici nu am încercat vreodată să merg în altă televiziune. M-am format în radio şi când m-am simţit pregătită am făcut pasul spre Antenă. Nu am reuşit din prima, pentru că nu era momentul, se pare. Am mai stat mai bine de un an în radio şi am învăţat cât am putut de mult şi am muncit cât pentru zece. Şi am încercat din nou să ajung în Antenă. M-am dus, mi-am depus CV-ul, m-au chemat la interviu şi... asta a fost.

● Cum a fost prima zi de lucru?

Am păşit timidă în Antenă. Aveam mari emoţii. Era interviul care avea să-mi schimbe viaţa. Vlad Petreanu m-a chemat la el în birou. M-am aşezat pe scaun, am tras aer în piept şi... au urmat întrebările. Scurte, directe, la obiect. N-a durut. Vlad a zâmbit şi m-a întrebat: "Tu chiar vrei să vii la noi?". Am răspuns fără ezitare: "Da". "Păi atunci, hai!", mi-a zis Vlad. Am crezut că nu aud bine. Era momentul pe care îl aşteptam de când mă ştiam. Am plecat de acolo tremurând de bucurie. Mi-am sunat familia. Nu le spusesem unde mă duc, din superstiţie. La câteva zile după interviu am dat şi o probă în platou. Ţin minte doar atât: aveam palmele ude când am terminat de citit prompterul. Prima zi în Antenă? O nebunie. Cumplit de multă lume, agitaţie, o şedinţă de sumar la care am fost chemată să văd cum e, o grămadă de chestii tehnice pe care voiam să le învăţ... pe loc. Pe scurt, o zi minunată.

● De la cine poţi spune că ai învăţat meserie?

Oh, meseria asta se şi fură, să ştii. În general, oamenii din presă nu au timp să stea după tine să te înveţe. Stai pe lângă ei şi înveţi din mers. Şi dacă ai noroc de oameni cu adevărat profesionişti în jurul tău, aşa cum am avut şi am eu, eşti un om câştigat. Vlad Petreanu mi-a dat şansa să ajung în mijlocul anteniştilor. Ţin minte că în primele zile în Antenă Adriana Pava mi-a spus aşa: "Pe teren e o echipă. Ce mănânci tu, mănâncă şi echipa ta, unde dormi tu, dorm şi ei. Să nu uiţi asta. Şi nu am uitat. Echipa face totul. Adriana este unul dintre oamenii de la care am învăţat şi învăţ enorm. Apoi faptul că am norocul să pot fi colegă cu Gabriela Vrânceanu-Firea, Sandra Stoicescu, Lucian Mândruţă cred că şi-a pus amprenta asupra evoluţiei mele.

● Ai fost reporter, apoi corespondent la Parlament, iar acum prezinţi o emisiune. Ce ne poţi spune despre fiecare dintre aceste etape din cariera ta?

Sunt etape prin care treci în meseria asta. Reporterul e extrem de important. La el e ştirea. Lupta aceea de a obţine primul informaţia, de a avea în fiecare zi, dacă se poate, o exclusivitate te face să te autodepăşeşti. Tata m-a învăţat un lucru. Să-ţi pui o ştachetă în viaţă, iar când simţi că te apropii de ea să o ridici mai sus. Şi să continui lupta. Eu sunt reporter în continuare. Un reporter care face o emisiune.

● Referitor la "ce fac jurnaliştii înainte de a intra în emisie" te-au prins cu ceva?

He-he... Nu m-au prins. Sunt foarte atentă şi înainte de direct. Dar nu e timpul pierdut. A fost un moment amuzant pe care am crezut că l-au prins, dar nu a fost aşa. Am avut o transmisiune în direct din faţa Parlamentului în care trebuia neapărat să se vadă foarte bine clădirea în spatele meu, pentru că urma să se stingă lumina în tot Palatul. Pentru că sunt mică de înălţime, colegii mei m-au cocoţat pe trei role de cabluri. Şi pentru că le era teamă că voi pica, stăteau pe vine şi mă ţineau de picioare. Aşa am transmis.