x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sărutul morţii

Sărutul morţii

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    26 Sep 2007   •   00:00
Sărutul morţii

De teama imbolnăvirii cu teribilul virus Ebola, ce a făcut deja 174 de victime, locuitorii provinciei West Kasai din Congo nui mai sărută nici copii, anunţă agenţia Reuters.

De teama imbolnăvirii cu teribilul virus Ebola, ce a făcut deja 174 de victime, locuitorii provinciei West Kasai din Congo nui mai sărută nici copii, anunţă agenţia Reuters.

Â

Epidemie atipică. In 80 % dintre cazuri mortală, febra hemoragică, cunoscută sub numele de Ebola, a făcut pe continentul african aproape 2000 de victime doar in ultimii 30 de ani. Anul acesta, o nouă epidemie işi face anunţată prezenţa. Astfel, de la inceputul lui aprilie şi pănă astăzi, din 385 de cazuri semnalate doar in provincia West Kasai a Republicii Democratice Congo, 174 s-au soldat cu decese, in special in pătura săracă a populaţiei.

"Ebola nu provoacă epidemii in sensul clasic al cuvăntului", explică dr. Josep Prior, medic şef in cadrul organizaţiei Medici Fără Frontiere din Congo. "Datorită faptului că virusul rezistă foarte puţin in afara organismului uman, reduce riscul infectării doar la cazul unui contact direct. In plus, perioada de incubaţie este extrem de scurtă, boala declaşăndu-se şi consumăndu-se cu rapiditate. Aşadar, dacă un bolnav este imediat izolat, sunt şanse mari ca maladia să nu se răspăndească", a adăugat el.

Boala se transmite astfel doar prin contactul cu sănge infectat, fluide sau ţesuturi ale persoanei bolnave, existănd riscul de contactare a bolii şi in cazul manevrării cadavrelor. Ca urmare a acestor descoperiri s-a tras concluzia că, masivul număr de victime in timpul epidemiei din 1995, peste 250 de persoane pe o arie extrem de restrănsă, a avut ca sursă participarea intregii comunităţi la ritualurile funerare tradiţionale de spălare a trupurilor celor decedaţi

Soluţia controlării arealului de răspăndire al virusului pare simplă. Cu toate acestea, lipsa unei informări corespunzătoare in răndul populaţiei, face ca Ebola să-şi găsească in fiecare zi noi victime, decimănd astfel familii intregi. Acum, virusul a atins chiar capitala Kananga a provinciei West Kasai, căteva cazuri suspecte fiind raportate in cursul zilei de ieri.

Â

Informare şi educaţie. Virusului Ebola, caracterizat prin provocarea de masive hemoragii interne, nu i-a fost găsit pănă in prezent un tratament eficient, deşi oamenii de ştiinţă au incercat multiple variante, de la farmacopeea locală, bazată in special pe extracte din plante, la antibiotice de ultimă generaţie. Astfel, boala pare de neoprit, iar frica in răndul populaţiei in faţa unei noi epidemii, duce la gesturi disperate. Contactul intre membrii aceleiaşi familii este redus pe căt posibil, părinţii evitănt chiar şi să-şi sărute copii. Iar de la a nu mai da măna pe stradă cu un prieten şi pănă la a-ţi goni tatăl bolnav să moară in junglă, e doar un pas. Problema aici este insă tot de informare a populaţiei cu privire la măsurile preventive ce trebuie luate.

Fără o campanie de educaţie medicală, dar şi identificarea din timp a maladiei, ceea ce speră să obţină World Health Organisation prin instalarea in următoarele zile a unui laborator medical mobil, autorităţile se tem de o migrare a virusului din zona rurală inspre marile oraşe.

"In aceste zone nu există o căt de sumară campanie de informare a publicului asupra pericolelor la care se expune zi de zi. Iar atitudinea in faţa bolii nu are nimic in comun cu abortarea clinică atăt de necesară", a declarat dr. Joseph Prior. "Diferenţele de percepţie sunt enorme", a continual el. "Unele familii ajung -şi gonească bolnavii de acasă, in timp ce alţii ii ascund, expunăndu-se bolii. In ambele cazuri, in afara unei ingrijiri in mediul clinic menită să-i sporească şansele de supravieţuire, pacientul este practic condamnat la moarte de către propria familie".

Ca urmare a acestor avertismente venite din partea organizaţiilor internaţionale, ministerul sănătăţii din Congo a demarat o campanie amplă de informare. Sute de mii de fluturaşi avertizează in căteva limbi despre pericolele bolii şi modalităţile deprevenţie, iar trupe de actori pun in scenă spectacole pe această temă in zone indepărtate ale provinciei.

Astfel, in faţa cumplitei maladii, obiceiuri străvechi se schimbă. Cei decedaţi sunt imediat cremaţi, iar masa in familie, tradiţional servită tuturor in aceeaşi farfurie incepe să dispară. Pănă şi ritualul vinului de palmier, băut la ocazii festive din acelaşi recipient de către toţi bărbaţii din comunitate a devenit istorie.

"Tradiţia inseamnă viaţă", spune o replică din unul dintre spectacolele jucate de tineri actori in zonele afectate de virusul febrei hemoragice, ce incearcă să . "Dar tradiţia eşti tu! Rămăi in viaţă, ca tradiţia să nu moară!"

Artă pentru viaţă! Ce alt scop mai nobil…?

×
Subiecte în articol: magazin