x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Scoala de elita

Scoala de elita

08 Iun 2004   •   00:00

"Elemente fundamentale despre constructia de marca, relationarea constructiei de marca cu marketingul, resursele umane si publicitatea" au fost modulele in jurul carora s-a dezvoltat cea de-a doua editie a seminariilor Brandient mai-iunie 2003.

TANIA COHN

Urmatoarele - "Evaluarea financiara a brandului", "Branding si PR" - vor avea loc in toamna acestui an. Spre deosebire de reprezentantii clasei politice, care au tratat cu augusta indiferenta prima editie a seminariilor cu tema "schimbarea imaginii Romaniei", oamenii de comunicare s-au aratat la fel de pasionati atunci ca si acum.

Numarul interesatilor de experienta impartasita a practicienilor cu scoala a depasit asteptarile. "E semnul ca industria simte nevoia unei infuzii de informatie consistenta, iar acesta este masura progresului ei", a precizat Aneta Bogdan.

EDUCATIA COSTA. Particularitatea cursurilor a fost data de statutul de practicieni al lectorilor. Credibilitatea discursului lor, pana la urma subiectiv, e validata de succesul fiecaruia. Printre invitatii Brandient s-au numarat cercetatorii Dan Petre si Dragos Iliescu (D&D Research), Manuela Necula, om de client service reputat, astazi lider al Red Cell.

Putin mediatizate, cursurile Brandient au avut o cota mult superioara salariului mediu pe economie. Cu toate acestea, companiile - de stat sau private - si-au trimis angajatii la seminarii. In vreme ce interesul pentru discursul gol de continut scade prin absenteism, respectul pentru practicienii cu educatie creste. Informatia de calitate a inceput sa suscite interes autentic si costa.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului