Semnificaţia biletului

Povestea de mai jos e destul de tris­tă, fiindcă e despre cum am făcut o mă­gărie. Eram foarte tânăr, elev în ultima clasă de liceu. Aveam un bun prieten de origine maghiară, student la litere, mai mare decât mine cu vreo trei ani.

Mă afiliasem la gaşca lui Pal, aşa-l chema pe amic, şi mergeam împreună la munte, la mare, unde se lăsa cu mari che­fuieli. Pal avea o relaţie mai ciudată. Se combinase cu o jună colegă de facul­ta­te destul de apucată, cu tendinţe is­te­ricoide. Colac peste pupăză, Roxana (aşa îi zicea domnişoarei) aceasta era ul­tra­naţionalistă, ba chiar se făcuse mem­bră PRM, ar fi halit unguri fripţi şi perpeliţi prin papricaş. Din cauza asta între cei doi ieşeau des scandaluri, fiindcă Pal era mândru de maghiarismul său.

NAŢIONALISM
Într-un week-end plecasem mai mulţi la Buşteni, unde găsisem o gazdă care închiria ieftin o casă dărăpănată, cu multe camere. Eram vreo şapte, trei cu­pluri şi cu mine, singur. Speram să agăţ ceva pe plan local. Pal şi Roxana începuseră să se certe încă din tren. Totul pornise de la etimologia cuvântului "Ardeal". Pal o ţinea că vine din un­gureşte, în timp ce patrioata îi dădea că vine de la "arde dealuri". Discuţia a degenerat rapid şi, pe la Ploieşti zburau deja prin compartiment Avrămuţ, martirii de la Ip şi Trăznea, Petofi Sandor, Kossuth, Babeş şi Bolyai se dădeau cap în cap. Bineînţeles, totul era pigmentat cu înjurături fabricate în România, sau traduse din maghiară, în care se făcea apel la organul sexual al cailor. După ce am campat la gazdă, lucrurile se mai potoliseră. Eu îmi luasem singur o cămăruţă cu un pat mic.

SPRE SEARĂ
După ce am mâncat ce adusesem la pachet, ne-am hotărât să plecăm spre o discotecă. Nu prea aveam bani, aşa că am intrat într-o chestie ieftină, unde nu se tăia bilet şi nu se punea ştampilă pe mână. Înăuntru era o mizerie, singurul avantaj fiind că pe vremea aia încă nu se inventaseră manelele. Tot din raţiuni financiare ne-am apucat să bem o porcărie ieftină şi verde praz, "lichior de kiwi". De la aiureala verde a reînceput lupta naţională. De agăţat ceva pentru mine, nu se punea problema. Singurele femei de acolo erau însoţite de hăndrălăi locali, cu care nu era prea bine să te pui. Am plecat spre casă uşor ameţit, ba şi plictisit pe deasupra.

Celelalte două cupluri trăiau într-o armonie perfectă. Din camerele ocupa­te de ei au început să se audă, la scurt timp după ce am ajuns acasă, gâlgâituri ero­tice. La Roxi şi Pal, în schimb, conti­nua scandalul, ceva mai intens decât în tren, fiindcă percepeam şi buşituri, semn că au loc şi mici  violenţe fizice. Am adormit pe fondul ăsta sonor.

SUMANELE NEGRE
Nu ştiu cât am stat aţipit. Eram undeva între somn şi stare de veghe. Nu ştiam dacă visez sau se întâmplă ceva real. Roxi, echipată cu o bluză de tre­ning neagră (mai târziu aveam să văd că pantalonii erau parcaţi lângă pat) mă felaţiona cu patimă (eu dorm gol). Când m-am trezit de tot, mi-a şoptit că are ne­voie de un român adevărat, nu de trădători, că Pal s-a îmbătat, a început să vorbească numai pe ungureşte şi i-a jignit demnitatea fiindcă s-a culcat fără să-i facă nimic. Mi-am adus aminte de organizaţia subversivă românească "Sumanele negre", care se răfuia cu ungurii prin 1944-45 şi, luat de val, i-am dat jos bluza şi am continuat. A rămas la mine vreo două ore, timp în care-mi încolţise-n suflet un sentiment de vinovăţie. A plecat spre dimineaţă la ea în cameră. Am mai rămas, pasiv, vreo oră. Aveam remuşcări. După asta, am în­ceput să-mi strâng bagajul. Înainte să plec, am intrat în camera cuplului mixt. Dormeau ca doi pui de câine, unul în braţele altuia. Am scos o hârtiuţă şi un pix, am scris scurt "Pal, naşpa aseară!" Am băgat scrisorica în buzunarul de la geaca prietenului meu şi am pornit îngândurat spre gară.

Cum pe vremea aia nu existau telefoane mobile, de fiecare dată când m-a sunat Pal în următoarea lună m-am dat "plecat". Mi-am rugat mama să-i spună ba că-s ieşit în oraş, ba că eram dus la ţară. Au trecut de atunci o groază de ani. Am aflat de la prieteni comuni ce s-a mai întâmplat cu ei. Pal, care co­cheta cu jurnalistica şi vorbea engleza ex­celent, a ajuns bine, lucrează la Du­blin pentru o mare agenţie inter­na­ţio­nală de presă. Roxi a rămas să se sacrifice pentru neam şi pentru ţară, a ajuns cer­ce­tă­toare la un institut de folclor. Habar n-am dacă Pal şi-a dat seama vreodată de semnificaţia biletului meu. În orice caz tot din surse cola­terale am auzit că au rămas împreună încă vreo doi ani, până când au terminat facultatea.