x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Serviciile de securitate occidentale sunt îngrijorate de activităţile teroriste din nordul Africii

Serviciile de securitate occidentale sunt îngrijorate de activităţile teroriste din nordul Africii

23 Oct 2008   •   00:00

Serviciile de informaţii occidentale sunt îngrijorate de activităţile organizaţiilor teroriste din Maghreb şi de influenţa din ce în ce mai mare a reţelei al-Qaida în nordul Africii, afirmă Ernst Uhrlau, şeful agenţiei de informaţii germane, relatează AFP.



"Pericolul reprezentat de al-Qaida va creşte în nordul Africii", a declarat Uhrlau cu ocazia unei conferinţe internaţionale organizate la Berlin, avertizând că "Europa riscă să se confrunte cu terorişti proveniţi din rândurile imigranţilor din Maghreb".

"Există în Europa un cerc important de simpatizanţi din rândurile imigranţilor maghrebieni care pot deveni membri ai organizaţiilor de genul Al-Qaida din Maghreb (AQMI), noua denumire a Grupului Salafist pentru Predică şi Luptă", adaugă Uhrlau.

"AQMI nu doar că se află aproape de Europa din punct de vedere geografic, dar este şi cel mai dinamic grup din reţeua al-Qaida", afirmă oficialul german.

"Această grupare este bine-organizată şi reprezintă o organizaţie transnaţională în nordul Africii, având propriile capacităţi de antrenare. Infrastructura sa se întinde din Sahara până în vestul Africii şi Europa", adaugă Uhrlau.

"Riscul pentru Europa constă nu doar în intensificarea activităţilor teroriste pe o rază de acţiune mai extinsă, ci şi în recrutarea de voluntari ai Jihadului", încheie Uhrlau.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea