Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un studiu mai vechi releva o legătură deja bănuită in lumea medicală intre Sindromul Imunodeficienţei Umane Dobăndite şi afecţiunile neuro-psihologice pe care bolnavii le manifestă.
Un studiu mai vechi releva o legătură deja bănuită in lumea medicală intre Sindromul Imunodeficienţei Umane Dobăndite şi afecţiunile neuro-psihologice pe care bolnavii le manifestă. Burnham Institute for Medical Research şi Universitatea din California confirmă rezultatele.
DATE RELEVANTE. In urmă cu 15 zile, in timpul analizelor preliminare, grupul de cercetare a remis un comunicat prin care confirma că, intr-un procent ridicat de subiecţi, rezultatele studiului anterior se confirmă. Beneficiind de metode de investigaţie performante, au decis insă reluarea cercetării pe un segment din grupul de pacienţi ale căror analize au ridicat căteve semne de intrebare. Astfel, s-a constatat nu numai că virusul atacă celulele creierului, dar inhibă şi dezvoltarea unora noi, studiul aruncănd o lumină nouă asupra unei afecţiuni cunoscută ca demenţă asociată cu HIV.
Cercetarea anterioară nu reuşise să definească cu exactitate cauzele pentru care caracterul degenerativ al afecţiunii este mai lent la persoane aflate sub tratament. Cu toate acestea, atunci cănd sunt prezente, manifestările devin extrem de virulente.
Astfel, deşi medicaţia a dat rezultate, s-a descoperit că tratamentul denumit HAART (Highly Active Antiretroviral Therapy), nu se infiltrează totuşi corespunzător la nivelul creierului, lăsănd virusuilui un minim, dar suficient spaţiu pentru a se dezvolta in continuare. Astfel, pe măsură ce inaintează in vărstă, un pacient seopozitiv s-a constatat că manifestă semne tot mai puternice ale demenţei. Iar răspunsul se află adănc ingropat in structura organismului nostru. "Adevărata descoperire", spune dr. Stuart Lipton, co-cercetător, "este că studiului relevă inhibarea celulelor stem de a se dezvolta. Este prima dată cănd se constată asemenea efecte ale virusului HIV asupra organismului uman". Soluţia insă este o proteină, gp 120, descoperită in componenţa virusului. "Aflănd asta, putem să găsim căt de curănd o abordare terapeutică, tratănd această formă de demenţă fie dereglănd sistemul de refacere a celulelor, fie protejăndu-l, in funcţie de răspunsul virusului la tratament", adaugă cercetătorul.
INAMICUL NR. 1, TIMPUL. Tipul de demenţă asociată virusului HIV, diferă substanţial de la pacient la pacient. Intre 15 şi 30% dintre bolnavi manifestă simptome minime, vizibile doar la o analiză atentă, pacienţii inşişi nefiind conştienţi uneori de starea lor clinică. Dar asta nu inseamnă că boala de care suferă nu se află in evoluţie. "Este un aspect pănă acum neglijat", afirmă dr. Lipton.
Astfel, pe măsură ce simptomele afecţiunii devin tot mai evidente, s-a constatat pe un segment de 20% din pacienţi, o coincidenţă cu evoluţia infecţiei virusului imunodeficitar in SIDA. O nouă combinaţie de medicamente retrovirale a redus la jumătate procentul acestora, iar astăzi asocierea dintre demenţă şi SIDA se răgăseşte doar la bolnavii vărstnici sau la cei in fază terminală, cănd apar multiple infecţii ca urmare a cedării sistemului imunitar. Cu toate acestea, virulenţa manifestărilor, mergănd de la o slabă putere de concentrare, lentoare in găndire şi apatie, pănă la iritabilitate sau chiar alterări ale personalităţii.
Specialiştii aduptă acum un tratamet mai agresiv, datorat şi faptului că recentul studiu a relevat şi o ridicată rată a deceselor datorate axclusiv caracterului degenerativ al afecţiunii.
