x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sikorski: NATO a obosit

Sikorski: NATO a obosit

27 Ian 2009   •   00:00

"Alianţa Nord-Atlantică este obosită de extindere şi la etapa actuală nu este pregătită pentru primirea Georgiei sau Ucrainei", a declarat ministrul polonez al afacerilor externe, Radoslaw Sikorski, într-un interviu acordat Daily Telegraph, citat de Agerpres. Potrivit cotidianului rus Politkom, declaraţia lui Sikorski nu trebuie considerată o simplă afirmaţie a şefului diplomaţiei unei ţări est-europene. Sikorski, care deţine experienţă în ceea ce priveşte conducerea structurilor militare ale Poloniei, este considerat unul dintre cei mai probabili candidaţi la funcţia de secretar general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.



În afară de aceasta, nu trebuie să se uite nici de familia lui Sikorski: ministrul polonez este căsătorit cu o cunoscută jurnalistă americană, care l-a sprijinit în mod activ pe Barack Obama în timpul campaniei prezidenţiale. De aceea, subliniază Politkom, este greşit să fie subestimate relaţiile lui Sikorski cu elita americană, relaţii ce diferă radical de contactele oricărui alt politician polonez. Este evident că în lupta pentru funcţia de secretar general al NATO, Sikorski se bazează pe sprijinul american. Ţinând cont de acest aspect, afirmaţiile lui Sikorski privind extinderea Alianţei sunt mai mult decât interesante. Ministrul polonez cataloghează drept 'destul de îndepărtată' perspectiva aderării Ucrainei şi Georgiei la NATO. În opinia sa, extinderea NATO şi UE nu este oportună, din cauza crizei economice mondiale. Această declaraţie a unui politician polonez este fără precedent, deoarece până acum Varşovia sprijinea în mod constant aspiraţia Kievului şi Tbilisi de a adera la NATO. 'Într-o perioadă de recesiune, extinderea este întotdeauna dificilă', a declarat Sikorski, făcând apel la activizarea eforturilor în vederea desfăşurării reformelor în Ucraina şi Georgia. Totuşi, ministrul polonez de externe conştientizează că refuzul de a accepta Georgia şi Ucraina ar însemna o victorie a Rusiei. În opinia sa, în prezent Rusia se confruntă cu probleme de încredere, mai ales după conflictul gazului cu Ucraina, deoarece 'nici măcar URSS nu a închis niciodată gazul Europei'.
Pentru elita politică poloneză, interviul lui Sikorski ar putea constitui un pretext pentru declanşarea unei discuţii serioase despre politica estică a ţării. Preşedintele Lech Kaczynski, care se află cu Sikorski pe poziţii de permanentă confruntare, încearcă să-şi consolideze poziţiile politice interne 'prin intermediul politicii externe', sprijinindu-l în permanenţă pe Viktor Iuşcenko şi întro măsură şi mai mare pe Mihail Saakaşvili. În acest context, Politkom aminteşte de vizitele pe care preşedintele polonez le-a iniţiat la Tbilisi în timpul conflictului ruso-georgian şi de incidentul în care fusese implicat convoiul prezidenţial, incident pe care presa rusă îl impută părţii georgiene. "Chiar dacă şi serviciile speciale poloneze au declarat că incidentul fusese organizat de Georgia, preşedintele Kaczynski a continuat să-şi apere colegul. Acum, însă, s-a dovedit că toate eforturile au fost inutile! Este naiv să se creadă că şeful statului polonez şi adepţii săi vor păstra tăcerea. Pe de altă parte ei conştientizează faptul că Sikorski a făcut aceste afirmaţii bazându-se pe informaţii concrete şi nu întâmplător interviul său a apărut la câteva zile după inaugurarea noului preşedinte american. Aceasta înseamnă că ministrul polonez ştie cum se va schimba atitudinea Washingtonului", conchide Politkom. (V.A.)

×
Subiecte în articol: polonez lumea sikorski