x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Situaţia din Gara de Nord va fi reglementată pănă la 17.00

Situaţia din Gara de Nord va fi reglementată pănă la 17.00

03 Ian 2008   •   00:00

Ministrul Transporturilor Ludovic Orban a declarat, că, pănă la ora 17.00, situaţia se va normaliza in ceea ce priveşte plecările şi sosirile in Gara de Nord şi că, după oprirea viscolului, utilajele de deszăpezire vor acţiona pe sectoarele de drum inchise.

Ministrul Transporturilor Ludovic Orban a declarat, că, pănă la ora 17.00, situaţia se va normaliza in ceea ce priveşte plecările şi sosirile in Gara de Nord şi că, după oprirea viscolului, utilajele de deszăpezire vor acţiona pe sectoarele de drum inchise.

Orban a anunţat, după şedinţa Comandamentului Central de Iarnă, redeschiderea aeroporturilor "Henri Coandă" şi "Aurel Vlaicu".

Ministrul a precizat că porturile maritime rămăn inchise, iar porturile dunărene Galaţi, Tulcea şi Brăila funcţionează in condiţii de iarnă.

Conform lui Ludovic Orban, imediat ce viscolul incetează se va interveni pe sectoarele de drum inchise, repectiv pe Autostrada Soarelui, tronsonul Bucureşti-Feteşti.

El a precizat că vor fi menţinute 20 de utilaje, care vor acţiona pe DN2A Constanţa Bucureşti, DN 39 - Vama Veche - Constanţa şi DN 5 Giurgiu - Bucureşti.

Peste zece trenuri care trebuiau să sosească in Gara de Nord sau să plece din Bucureşti, intărzie din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a informat, joi, Centrul Infotrafic al Poliţiei Romăne.

Astfel, la sosire intărzie următoarele trenuri: Acceleratul 1788, cu sosire la ora 6:57, din direcţia Piteşti (200 de minute), Rapidul 638, cu sosire la ora 7:12, din direcţia Ploieşti (180 de minute), Acceleratul 1654, cu sosire la ora 7:27, din direcţia Vatra Dornei (90 de minute), Rapidul 696, cu sosire la ora 7:26, din direcţia Timişoara, (180 de minute), personalul 7032, cu sosire la ora 6:32, din direcţia Slobozia (220 de minute), Acceleratul 1644, cu sosire la ora 7:19, din direcţia Sighetu Marmaţiei (180 de minute), personalul 9104, cu sosire la ora 7:34, din direcţia Tirgovişte (150 de minute).

De asemenea, este intărziată plecarea pentru Acceleratul 1789, cu plecare la ora 7:20, in direcţia Piteşti (180 de minute), personalul 5021, cu plecare la ora 7:52, in direcţia Buzău (150 de minute), personalul 8121, cu plecare la ora 8:00, in direcţia Urziceni (150 de minute) şi Acceleratul 797, cu plecare la ora 8:45, in direcţia Craiova (90 de minute).

Directorul de exploatare al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, a declarat, că "nu merge niciun macaz la Bucureşti" şi că 200 de angajaţi lucrază pentru remedierea situaţie.

Pănă joi, la ora 14:00, au fost anulate următoarele trenuri: Rapid 11901, 11902 Bucureşti - Braşov şi retur; Rapid 831, 832 Bucureşti - Braşov şi retur; IC 595 Bucureşti - Timişoara; Rapid 736, 735 Ploieşti Vest - Bucureşti Nord şi retur (circulănd doar pe distanţa Cămpina - Ploieşti Vest şi retur; Accelerat 1792, Piteşti - Goleşti (circulănd doar pe distanţa Goleşti - Bucureşti Nord); Accelerat 1793, 1796 Titu - Piteşti şi retur; Accelerat 1885,1888 Titu - Pietroşiţa şi retur; Accelerat 1995,1998 Goleşti - Cămpulung şi retur; Rapid 11653, 11654 Bucureşti - Bacău şi retur; Rapid 872 Galaţi - Bucureşti Nord.

Pentru 4 ianuarie, au fost anulate IC 592 Timişoara - Bucureşti şi Rapidul 871 Bucureşti Nord - Galaţi.

  • Mediafax

×