x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Soţul merge la prostituate, soţia plăteşte amenda

Soţul merge la prostituate, soţia plăteşte amenda

de Carmen Plesa    |    28 Oct 2009   •   00:00

Un italian din localitatea Preganziol va trebui să găsească o explicaţie foarte bună în faţa soţiei, când aceasta va primi acasă înştiinţarea că a fost amendată cu suma de 500 de euro, pentru că a apelat la serviciile unei prostituate românce.

Primarul din Preganziol, Sergio Marton, a dat o ordonanţă pentru sancţionarea celor care apelează la serviciile sexuale oferite pe stradă, pentru a limita fenomenul prostituţiei în localitate.

Un italian de 31 de ani, care tocmai se distrase în compania unei românce, a fost oprit de poliţişti şi pus să plătească amenda de 500 de euro, prevăzută de ordonanţa dată de primar. După ce a încercat să-i convingă pe poliţişti că nu a apelat la serviciile româncei, italianul a trebuit să semneze un proces verbal pentru amendă, deoarece nu avea cei 500 de euro la el. Cum le prezentase poliţiştilor doar actele maşinii, aceştia au completat procesul verbal pe numele proprietarului autovehiculului. Care se întâmplă să fie chiar soţia italianului prins distrându-se cu o prostituată.

"În documentul care va fi trimis acasă la bărbat, va fi precizat că suma trebuie plătită în bani lichizi. Iar numele şi prenumele pe care e completată amenda e cel al soţiei înşelate. Care, atunci, când va vedea hârtia, cu siguraţă va fi şocată. Dar nu din cauza cuantumului amenzii...", concluzionează jurnaliştii de la Corriere del Venetto.

×
Subiecte în articol: diaspora