x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ştii să te cerţi?

Ştii să te cerţi?

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    31 Iul 2007   •   00:00
Ştii să te cerţi?

Te-ai găndit vreodată că o relaţie e ca un pachet oferit de o firmă de cablu? Ai şi poveşti siropoase, ai şi aventură, un pic de comedie, iar dacă eşti cuminte ai parte şi de program erotic... Dar şi de acţiune! Poţi să-i faci faţă? Da? Păi, atunci, tu cum te cerţi?



Te-ai găndit vreodată că o relaţie e ca un pachet oferit de o firmă de cablu? Ai şi poveşti siropoase, ai şi aventură, un pic de comedie, iar dacă eşti cuminte ai parte şi de program erotic... Dar şi de acţiune! Poţi să-i faci faţă? Da? Păi, atunci, tu cum te cerţi?

DECIBELI DE CUPLU. Un studiu recent da publicităţii mărturisiri deloc şocante, avănd in vedere lumea in care (am avut - poate - ghinionul să) trăim. Astfel, din cei peste 2000 de bărbţi chestionaţi, 38% recunosc că certurile cu partenera lor au ca motiv principal banii. Doar 24% işi apără dreptul la sex conjugal, iar restul de 13% dau vina pe socrii. Na! Să mai zică cineva că soacra-i mai a dracu’ decăt nevasta!

Dar pe cănd subiectul ciondănelilor zilnice pare extrem de important, cu mult mai semnificativ pare a fi de fapt, modul in care ele se desfăşoară. Astfel, modus operandi intr-un cuplu aflat in plină dispută conjugală depinde mai puţin de motiv şi mai mult de personalitatea celor angajaţi in apriga cultivare a decibelilor.

KNOW-HOW. La fel de important ca in orice activitate de sorginte organică, respectiv ataşată regnului animal superior, vorba lui Darwin, să ştii ce fel de homo sapiens sapiens e partenerul tău de tir verbal la ţintă mobilă, este extrem de important, nu atăt pentru a preveni conflictul, ci - sau cu atăt mai mult - pentru a-l duce in bune condiţiuni păna la final. Adică pănă căştigi tu, evident!

Astfel, dacă oponentul tău (căci la momentul dat, exact despre asta este vorba) este tipul competitiv, vei observa că in cearta cu el va incerca intotdeauna să-ţi demoleze, metodic şi avocăţeşte, argumentele şi să te arunce şi pe tine odată cu ele in derizoriu. Sună cunoscut? Poate… Căci aproape 20% dintre femei şi tot cam atăţia bărbaţi sun aşa. Sau poate că mai familiar iţi este tipul nesimţitului, care te lasă să te dai cu fundul de podele pănă nu mai poţi şi-apoi iţi răspunde nonşalant de-ţi vine să-ţi iei cămpii (sau lui/ei gătul!). Wery passive-agressive, cum zice americanu’. Cam contradictoriu aş zice insă eu, dar la ce te poţi aştepta de la cei care-au inventat conceptul de discriminare pozitivă (sic!). Dar e ieftin! Doar 10% dintre bărbaţi şi un procent-două mai puţin dintre reprezentantele sexului frumos (şi cică slab!), fac parte din categoria sus-menţionată.

DĂ MAI TARE ŞI-NCHIDE. Dar ce te faci dacă eşti una dintre acelea (sau aceia - mă rog, de dragul doamnelor...) cărora le place să se certe... Atunci, dă fuga la magazin şi ia-ţi vopsea, că relaţia care te paşte o să-ţi scoată peri albi! Tipul inţelegătorului (da, da! există şi aşa ceva) nu vrea, dom’le să se certe! Se incăpăţănează să te asculte atent, oricăt ai zbierta şi (culmea!) să-ţi mai dea şi dreptate! Inadmisibil! Vrea musai să te facă fericit... Da’ io vreau să urlu, tu nu pricepi!!! Te rog, prin urmare, să-ţi revizuieşti urgent comportamentul ca să mai scadă procentul de 15%!

Moartea unui comis voiajor... Se pare că Arthur Miller a intuit intrucătva chestiunea in cauză pentru că acest tip de partener ar spune orice, numai să iasă din situaţia de criză. Foloseşte tehnica mai sus enunţată şi nu-l lăsa! Se pricepe la vorbe, aşa că dă-i cu dicţionarul in cap şi nu crede in mult-prea-des-folositul "te iubesc" de circumstanţă, eterna portiţă de scăpare a partenerului ajuns in corzi! Doar vrei să te cerţi, nu?

OMUL S-A NĂSCUT POET. Căci se pare că nu-i numai apanajul romănului, cu tot cu veşnicia lui născută la sat! El greşeşte... Şi ştie... Argumentează imediat. Nu-i merge şi totul i se sparge in cap! Face un pas inapoi... Degeaba! Ea, după el! Aşa că revine la cea mai sigură metodă de comunicare: SMS-ul de noapte bună, presărat cu "inimioară", "ingeraş" şi alte zaharicale.

Sfatul meu: nu te culca supărat că nu face bine la sănătate. Stai treaz şi ceartă-te gospodăreşte! Una să ştii! Nu face din articolul meu subiect de divorţ, că te cerţi cu mine şi-am experienţă practică in sportul ăsta cu vreo doi-trei şefi şi-o cărcă de neveste! Şi oricum n-o să recunosc nimic!

×
Subiecte în articol: magazin