x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Stuff by Anuska

Stuff by Anuska

19 Iun 2009   •   00:00
Stuff by Anuska

ŢÂŢELE, O INVESTIŢIE. Ramo pare o elevă cu mult mai slabă decât soră-sa. N-a priceput mare lucru din cheia succesului bucureştean. Dar instinctul nativ al parvenirii există. L-a şi dezvoltat un pic, prin implant de silicoane. A priceput că ăsta e un "asset", un bun adicătelea care poate fi valorificat. La 1.000 de "ieuro", iată.

Atât s-a decis ea să ceară taxă oricui o doreşte la ţâţa goală ori semigoală. O tipă totuşi calculată - la câteva parade îşi amortizează investiţia. I-ar fi fost totuşi mai uşor dacă de pildă ar fi reuşit să fie o maimuţă bună şi să imite comportamentul rudei de sânge. Păi nu era mai bine decât să apară la tv în scandaluri penibile cu săruturi practicate în culise cu diverşi tinerei machiori?
Recomand ca primii bani de pe ţâţe să îi ofere rudei, în schimbul meditaţiilor despre cum să te cocoţi în vârful protipendadei.

CRED CĂ SUNT VEDETĂ. Sunt din ce în ce mai convinsă că am potenţial pentru a fi vedetă. De fapt, s-ar putea chiar să fiu, dar sunt ăştia din jur prea chiori ca să observe şi să mă dea la ziare. Pentru că uite, eu mi-am cumpărat recent o şaorma că n-aveam chef să gătesc. Apoi am fost să văd o maşină pe care m-ar interesa s-o cumpăr iar acum mă uit la Mircea Badea şi scriu textul ăsta.

Zice de Elena Băsescu - cunoscută în lumea bună şi drept proaspăt europarlamentar. Acum zău, toate activităţile astea nu fac oare din mine o vedetă care să merite măcar un rând prin cancanuri şi clicuri? Care, de altfel, abundă de ştiri despre diverse nume publice care se uită la emisiunea cutare sau care fac piaţa o dată pe săptămână sau care adoră să-şi scoată căţelul la pipi? Foarte tare.

Pe această cale jur solemn că citesc doar online, fără bani. În ziua în care o să cumpăr aşa ceva, o să mă sinucid. Văd că selecţia naturală nu funcţionează la noi acasă. Sau funcţionează, dar pe dos.

×
Subiecte în articol: punctul pe g