x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Stuff by Anuşka

Stuff by Anuşka

23 Dec 2009   •   00:00
Stuff by Anuşka
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional
TROMPE ÎN LOC DE. Mi-aduc aminte că mai săptămânile trecute aflam că una, Alina Plugaru, şi-a petrecut vacanţa, dimpreună cu iubitul, prin Thailanda. Acuma, na, aş fi de-a dreptul răutăcioasă dac-aş începe cu texte de genul "habar n-am cine-i Alina Plugaru". În fine, n-aş fi complet pe dinafară, dar un pic de răutate ar fi. În sensul că da, am auzit de individa, doar că nu puteam neam să-mi aduc aminte cu ce se ocupă şi în ce context i-am văzut numele (sau poate ţâţele?!). Mi-am zis aşadar să verific.

Şi, parcurgând descrierea din text, aflu că dânsa este "fosta regină porno a României". Acum. Că atunci când ştiam eu de ea, probabil că era încă regina porno a ţării mele. În plină glorie, presupun. După aia, eu am uitat de ea şi uite că între timp i-a căzut rangu', săraca. Dar oare ce se putea întâmpla bietei fete ca să ajungă în ziua de azi cap de afiş doar pentru că a petrecut câteva zile în prezenţa unor elefănţei? (se vede treaba că nu s-a putut abţine şi tot după trompe s-a dus, da' mă rog). Iar marea întrebare e: cine i-a luat locul?

REGIZOR GOL. Vă puteţi imagina că cineva a scos din conturile proprii un pic peste unsprezece mii de dolari ca să devină proprietarul unei copii alb-negru după fotografia originală în care un regizor vestit (Polanski) apare dezbrăcat? Slavă cerului că regizorului nu-i atârnau pieile pe-atunci, deşi, oricum, eu zic că fericitul proprietar e caz de psihanaliză. Întrebarea e, încă o dată, de ce? Cu banii ăia putea să-şi cumpere foarte multe filme de gen, sau chiar să organizeze ceva frumos, în direct, chiar la el/ea acasă. Sau, zău, putea să doneze banii Crucii Roşii. Bravo lui că s-a gândit să rămână anonim. Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi zis vecinii...

×
Subiecte în articol: punctul pe g