x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Stuff by Anuşka: Frica păzeşte pepenii

Stuff by Anuşka: Frica păzeşte pepenii

20 Aug 2010   •   00:00
Stuff by Anuşka: Frica păzeşte pepenii
Sursa foto: /Thinkstock

Vechiul proverb românesc pare să fie cunoscut şi de către şeful diplomaţiei germane - homosexual declarat - care a mărturisit într-un interviu că nu-şi duce partenerul de viaţă în ţări în care homosexualitatea este pedepsită de lege.

"Dorim să încurajăm ideea toleranţei în lumea întreagă. Nu vrem să ajungem la rezultatul contrar comportându-ne într-un mod nechibzuit", a declarat Guido Westerwelle. Ministrul Afacerilor Externe german a mers fără partenerul său, Michael Mronz, într-un turneu în Turcia şi câteva ţări din Golf, printre care Arabia Saudită (ţară care, de altfel, pedepseşte homosexualii cu moartea). Mronz l-a însoţit însă prin Japonia, China şi America Latină.


"Italiano vero" nu mai e la modă
Mitul "cuceritorului italian" nu mai are succes la turistele străine, din care 79% nu mai sunt sensibile la vorbele galante şi la avansurile pentru care erau celebri altădată seducătorii din Italia, arată un sondaj preluat de site-ul lesquotidiennes.com. Care ar fi cauzele acestei "decăderi"? Răspunsurile vin prompt de la respondente: italienii îşi pun mai mult în valoare latura feminină decât pe cea masculină (57%); şi-au pierdut farmecul, alcătuit din distracţie, râs şi veselie (51%); au comportamente puerile (49%). Singurii care le mai fac inimile să bată sunt studenţii, DJ-ii şi animatorii din satele de vacanţă.

×
Subiecte în articol: punctul pe g