x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun To be continued / CNA + Valentin Stan + Sinteza zilei= not love

To be continued / CNA + Valentin Stan + Sinteza zilei= not love

13 Mai 2008   •   00:00

Membrii CNA au respins, prin vot, în şedinţa de marţi, contestaţia depusă de Antena 3 faţă de sancţionarea postului, în 22 aprilie, cu amendă în valoare de 2.500 lei pentru emisiunea "Sinteza Zilei", din perioada martie-aprilie.



Membrii CNA au respins, prin vot, în şedinţa de marţi, contestaţia depusă de Antena 3 faţă de sancţionarea postului, în 22 aprilie, cu amendă în valoare de 2.500 lei pentru emisiunea "Sinteza Zilei", din perioada martie-aprilie.

În cadrul şedinţei CNA au fost prezentate o serie de secvenţe din emisiunea "Sinteza zilei", difuzată în perioada martie - aprilie, pentru care membrii Consiliului au sancţionat, în luna aprilie, postul Antena 3 cu o amendă de 2.500 de lei. În cadrul acestor ediţii, invitatul Valentin Stan a a adus acuzaţii grave şi a folosit un limbaj injurios la adresa mai multor personalităţi politice, printre care preşedintele României, Traian Băsescu, pe care îl cataloga drept "imbecil" şi "lichea politică" şi primarul Capitalei, Adriean Videanu, pe care l-a numit "prost".

Membrii Consiliului au invocat nerespectarea articolului 42, alineatul 4 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane".

"Cine este el (Valentin Stan, n.r.) şi cine îi dă dreptul să jignească pe toată lumea? La început, şi noi l-am apreciat pentru faptul că este documentat. Mi s-a părut simpatic. Noi l-am acceptat ca atare. Dar acum exagerează", a declarat Ioan Cărmăzan, membru CNA.

La rândul său, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a susţinut că limbajul injurios este strict interzis în producţiile audiovizuale. "În cazul în care se aduc acuzaţii de ordin moral sau penal, moderatorul trebuie să intervină pentru ca invitatul să aducă probe. În cazul limbajului injurios, moderatorul nu trebuie să ceară probe, ci să-l stopeze", a subliniat preşedintele CNA.

"Nu există argumente pentru alegerea invectivelor. Nu există argument pentru invective, pentru un astfel de limbaj", a adăugat Dan Grigore, membru CNA.

"Libertatea de expresie exista şi acum un an în emisiunea aceasta. Şi atunci nu existau invective de genul celor folosite în prezent în emisiune. Problema majoră este că modul ăsta de exprimare devine regulă", a afirmat, la rândul său, Gelu Trandafir, membru CNA.


În replică, Sorin Oancea, directorul general al Antena 3, a precizat că Valentin Stan "exagerează uneori", însă o face "argumentat". "Domnul Valentin Stan este doar invitat în emisiune. El este un tip foarte bine documentat. Poate că uneori exagerează, dar întotdeauana o face argumentat. Limbajul folosit de Valentin Stan este în proporţie de 99% la adresa unor personalităţi politice, faţă de erorile acestora, pe care el le sancţionează cu argumente. Publicul Antenei 3 de la acea oră este un public în vârstă, un public foarte educat. Ei îl acceptă pe Valentin Stan şi, implicit, limbajul său", a declarat Sorin Oancea.

Totodată, membrii CNA i-au cerut lui Sorin Oancea să probeze acuzaţiile lui Valentin Stan, care ar fi afirmat că CNA se află printre responsabilii presiunilor exercitate asupra conducerii trustului Intact de a scoate din grila de programe emisiunea "Sinteza zilei". "Cum probaţi acuzaţiile lui Valentin Stan? Pe ce argumente se bazează când acuză CNA şi numeşte această instituţie «vârf de lance»?", a întrebat Ioan Onisei, membru CNA.

Ca răspuns, Sorin Oancea a declarat că invitatul nu a precizat numele CNA în situaţia presiunilor care se exercită asupra lui Dan Voiculescu pentru scoaterea emisiunii din grila de programe a Antenei 3.

Membrii Consiliului i-au sugerat lui Sorin Oancea o eventuală discuţie cu invitatul Valentin Stan în vederea stopării limbajului injurios în cadrul emisiunii "Sinteza zilei".

"Pot să vă promit că voi avea discuţii cu domnul Stan faţă de limbajul folosit în emisiune. E păcat că munca sa de documentare se stinge în faţa momentelor în care el exagerează. Dar nu voi aborda subiectul ca şi cum ar fi impus de cineva", a răspuns Sorin Oancea.
  • Mediafax



×
Subiecte în articol: magazin valentin stan